Ce păţeşti dacă parchezi regulamentar în centrul Bucureştilor
România. Bucureşti. Parcarea de la Ateneu – buricul Bucureştilor.
Joi după prânz mă avânt cu nişte treabă în plin centrul capitalei. Ştiam că am de stat câteva ceasuri bune aşa că îmi caut un loc de parcare după toate regulile civilizaţiei: parcare legală, plătită sau nu, obligatoriu loc marcat… deh, cu respect faţă de lege şi alţi şoferi. Găsesc locul perfect: vis-a-vis de Palatul Regal, două sau trei locuri de parcare libere, restul, tot libere, dar cu marcaj albastru pentru persoane cu dizabilităţi. Parchez regulamentar, plătesc şi plec. Cine, sufletul meu, să se gândească la escalada pe care va trebui să o fac la întoarcere. Fix ca la 100 de metri garduri, doar că erau numai vreo 50 de garduri, adevărate şi erau “parcate” fix la 10 cm de portiera maşinii mele. Intră, Paulino, prin acoperiş, dacă poţi! Ori pe geamul lateral că nişte dorei au depozitat, da, depozitat gardurile alea delimitatoare la două palme de maşina mea. Dau ocol maşinii. E un fel de a spune ocol fiindca în stânga aveam garduri, în dreapta o dubă de marfă parcată cu maxim tupeu pe locul pentru cei cu handicap; aşadar ocolesc parcarea privind ca curca în lemne (iertaţi cacofonia). Mai că imi venea sa fac precum bunicul când dădea de greu, dar io nu aveam pălărie să o dau pe ceafă fluierând de obidă.
Şi-acu nervii: cum, măi frate, parcagiul vieţii mele, când am parcat aţi răsărit doi ca din pământ nu cumva să jefuiesc primăria de cei 3 lei -taxa de parcare , iar când veniră aia care au descărcat gardurile n-a băgat nimeni de seamă că mai le puseseră porcoleţ pe maşina mea? Cum?
Iar pe ăstă de parchează pe locul ce nu i se cuvine nu-l întreabă nimeni de sănătate, ceva? Habar nu am dacă a plătit sau nu parcarea, dacă i-a mituit pe parcagii ori dacă a tras mişeleşte duba în parcare şi a dispărut ca măgarul în ceaţă. Cert e că parcagiii care m-au taxat pe mine erau tot în parcarea când am revenit la maşină. Nu înţelegeam de ce pe măsură ce mă apropiam ei se îndepărtau de maşina mea, că de obicei vin să iţi bată obrazul că ai stat mai mult decât ai plătit. De data asta nu aveau chef de vorbă cu mine. Mă priveau ca pe o antilopă rătăcită în oraş, de la distanţă.
Ah, cum am intrat?
Cu chiu cu vai, pe scaunul din dreapta, am escaladat schimbătorul de viteze şi spaţiul de depozitare dintre scaune şi am plecat cu un mic cucui provocat de oglinda retrovizoare care mi-a tăiat brusc calea şi avântul.
Sunt sigur ca daca ati fi parcat pe centru ati fi putut intra in masina prin stanga. Din pacate se intampla des prin bucuresti chiar sa parcheze cineva atat de aproape incat sa nu poti intra in masina.
Am parcat mai pe stanga, e adevarat, dar in interiorul marcajului. Daca doreilor le-ar fi pasat catusi de putin de faptul ca cineva trebuie sa se urce in masina de alaturi ar fi asezat gardurile alea la o distanta decenta, nu asa, in bataie de joc.
Da, Romania lucrului bine facut!
Tha’ts going to make things a lot easier from here on out.