LifestyleP

Cum alegem ce ouă mâncăm?

De obicei căutăm ouă mari, să nu fie albe, să fie ieftine, să fie proaspete, cam astea sunt cerințele. Însă ce trebuie să știm atunci când cumpărăm ouăle?

In primul rând trebuie să fie proaspete, orice ou al cărui termen de valabiltate se apropie de 28 de zile e bun de mâncat. Pentru copii însă există ouă care sunt pregătite special, super proaspete , adică nu au mai multe de 9 zile din clipa în care au fost ouate.

Apoi, ouălor li se fac analize săptămânal, lunar și trimestrial. Primele vizează bacterii , salmonele, celalalte verifică dacă nu cumva din hrana găinilor ajung metale grele sau alte elemente care nu trebuie să se găsească în ou.

Ah, știți, mereu căutăm să fie gălbenușul galben, am întrebat care e diferența. De hrană, găinile care mănâncă mai mult porumb fac ouă mai galbele, cele care sunr hranite cu grâu, rapiță, soia au ouăle mai “palide”.

Și încă ceva, nu e nicio diferență nutrițională între un ou cu coaja roșie și unul cu coaja foarte albă, culoarea găinii dă culoare cojii oului.

Altceva m-a uimit pe mine. Am fost la cea mai mare fermă de găini ouătoare din România, la Toneli, fosta Avicola Găești unde se lucrează la deschiderea unui hale noi pentru găini crescute ca la curte, în hală și afară. Ghidul nostru a fost o doamna, medicul veterinar Aurelia Alexandru (seamănă puțin cu bunica mea), știți specialișii ăia de modă veche, care au trait pe pielea lor cartea din care au învățat  si pot adauga câteva capitole în plus? Am întrebat-o ce fel de ouă mănâncă ea?

– Eu mânănc ouă din clasa 3 de la baterie, le consider cele mai sigure!
– Serios, aș fi zis că le preferați pe cele de la găini crescute la curte?
– De ce zic că sunt cele mai sigure, ouăle care provin de la găini crescute la baterie nu vin in contact cu așternurul, cu alte găini din cuibar, practic sunt cele mai curate bacteriologic la exterior. La găinile crescute la ca la curte oul mai ajunge în contact cu resturi, cu paiele, câți dintre dumneavoastră spălați oul când faceți o maioneză ori un cozonac?
– Bine, dar nu sunt mai slabe nutritiv ouăle găinilor crescute la baterie?
– Fiindcă mănâncă aceeași hrană, calitațile nutritive sunt aceleași la toate ouăle, nu există diferență între ele, fie și pentru faptul că aceeași găină dă de-a lungul vieții ei ouă S, M sau L.

Și totuși există ceva diferențe. O parte din găini sunt hrănite cu supliment de seleniu, omega 3 sau vitamine. În felul astă elemente care sunt esențiale în prevenirea unor probleme de sănătate ori în sprijinul organismului aflat în tratament, ajung din farfurie acolo unde ne sunt de ajutor. Ouăle Toneli Kids conțin  vitaminele A, B12, E și Omega 3.  Ouăle Ovital Omega 3  sunt recomandate celor care vor să-și  protejeze aparatul cardiovascular și sistemul nervos, iar cele cu seleniu care protejează organismal împotriva bolilor, acționând ca un antioxidant. 150 de mii de astfel de ouă se produc zilnic.

Însă la sortat și împachetat ajung zilnic un million de ouă, cele mai multe le mănâncă bucureștenii. La Titu e cel mai mare centru de acest fel din sud-estul Europei. De altfel o parte din ouăle de aici se exportă, așa am aflat că pentru ouăle care ajung în Africa termenul de valabilitate e de 60 de zile, ouă ținute la rece, desigur.

Eu am crescut la țară, în copilărie mi-am făcut casa de păpuși în cotețul găinilor, spre fericirea bunicii care m-a scos plină de purici de acolo. Așadar am o relație specială cu adăpostul găinilor, numai că cea ce am văzut la Găești e cotețul 2.0, fără nicio ironie, fiindcă de tehnologie vorbim. O hală metalică Frisomat în care 20 de mii de găini fredonează mulțumite: co, co, co; cei care ați crescut la țară știți despre ce vorbesc. La 20 de mii de găini e nevoie de trei oameni care să aibă grijă de ele, restul e robotizat, câtă căldură primesc, câtă hrană primesc, câtă apă primesc, prin cuibar trece o banda rulantă care adună ouăle, e tehnologie Poultec organizată de niște computere care iși ajustează singure comenzile în funcție de vreme, de greutatea găinilor. Practic e înteligență artificilă la dispoziția găinilor. (video)

De ce vă scriu toate astea, pentru ca Grupul Toneli produce ouă aproape pentru toate mărcile de magazine din România, chiar dacă nu scrie pe ele ci sunt trecute doar datele companiei care  le vinde, conform legislației. Ceea ce cred eu că este important, găinile de aici sunt hrănite cu cereale nemodificate genetic. Dacă vreți să știți mai mute despre ouăle pe care le mâncați, site-ul companiei este aici: http://www.toneli.ro/

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *