Maruntisuri

Zece lucruri despre Webstock, cinci și cinci

V-am zis că mă duc în vizită într-o altă bulă, cea a bloggerilor/vloggerilor. Chiar dacă scriu de doi ani azi-mâine pe blogul meu, e greu să mă consider drept făcând parte din această lume, îmi pare cumva o uzurpare de calități din partea mea. Evenimentul mie mi s-a părut mare, cred că erau spre o mie de oameni din care eu cunosc maximum vreo 10 bloggeri, unii mari alți mai mici. Ce mi s-a părut atrăgător la blogosfera asta vie, în direct? Am făcut o listă cu bune și cu rele.

  1. Surpriza majoră a venit din partea unuia dintre cei mai tineri participanți, un vlogger, Șeli, 16 ani – de un bun simț cuceritor, curajul de a spune lucrurilor pe nume în vreme ce bloggeri cu marcă înregistrată deja,  se învârteau in jurul cozii (cazul Zmenta); mesajul clar către agenții – “vorbiți cu vloggerii înainte să le propuneți o campanie”. Și incă ceva, ne-a explicat tot el, puștimea de azi nu zice “cool”, zice “mișto” despre un lucru bun, fix ca noi acum 25 de ani.
  2. Curiozitatea țintită a unor participanți, au venit cu temele făcute, știau exect ce vor să intrebe, pe cine vor să întrebe. Nu e foarte distractiv pentru audiență când e solicitată un soi de consultanță publică, dar asta arată că bloggerii, cel puțin unii dintre ei, știu ce vor.
  3. Competiția între televiziune (nu și restul presei) și online plutește în aer. Poate ca lui Dragoș Stanca îi place mersul pe sârmă între tv și online, dar bloggerii trăiesc instinctiv convingerea că era lor abia incepe. Deși li s-au vânturat în față cifrele mari ale unor show-ri tv, bloggerimea nu a fost dornică să muște momeala. Sunt curioasă cum va arăta confruntarea tv-online în 10 ani.
  4. E intersantă competiția între bloggeri, vloggeri și influenceri de instagram. Da, sunt trei categorii diferite. Eu nu am sesizat competiția asta până azi, nici nu sunt vreun fin observator al fenomenilui, dar e foarte înteresant cum se intersectează pe aceleași campanii oameni care aparent nu au nimic în comun. Ba au, traficul de obicei, sau alte criterii care stau la baza conceperii unei campanii. In treacăt fie spus, voturile cele mai multe s-au dus la vloggerul ăla cunoscut că linge cactuși, mie mi-a rămas în minte cu momentul în care impărțea mâncare săracilor, Ilie, el e câștigătorul pe un algoritm simplu: ai mulți urmăritori, vin multe voturi, restul criteriilor nu prea mai contează.
  5. Sunt foarte mulți oameni tineri, cred că media de vârstă e în jurul a 25-28 de ani, poate mai puțin, foarte efervescenți, foarte curioși, fără vreo jenă inutilă. Un pic m-am simțit intimidată, problema era la mine, desigur.

Așa, să trec acum și la ce nu mi-a plăcut.

  1. Am remarcat o polarizare a blogerrilor tineri: fetele vor să scrie pe travel, fashion, parenting ori pe dezvoltare personală, alte teme nu pare că le-ar mai inspira. Băieții vor pe tehnologie, fotogafie, ori un fel de de toate masculin, ca șaorma. Cred că unii vor pieri pe cale naturală, cât parenting ori câtă tehnologie să digere online-ul? Partea proastă e că intuiția îmi spune că motivul pentru care merg spre aceste domenii e că ei cred că așa l-ar putea veni mai repede bani din campanii. O fi așa, nu o fi așa? Nu am răspuns, poate la anul.
  2. Intre bloggerii veterani există animozități, conflicte noi sau vechi care s-au simțit și aici. Deși am trecut la puncte negative asta, nu pot să nu remarc o tendința de curățare din interior a bulei lor. Pe scurt, am asistat la un episod în care unui blogger mare i se reproșa lipsa de onoare, felul in care colportând neadevăruri a făcut rău unor oameni cu inteție. Mustrarea a venit de la un alt blogger mare care nu s-a lăsat până nu a spus tot ce considera că e necesar. Nu am cerut permisiunea sa le folosesc numele asa ca nu o fac. In sine, mi s-a parut corect ca lucrurilor sa li se spună pe nume. (cred că totuși ar trebui să  pun asta la lista cu bune)
  3. Oamenii încă mai vor rețete facile: cum să devii un blogger de succes în trei pași. Nu merge așa. Erau în sala bloggeri/ vloggeri care scriu de mii de zile un text pe zi fără întrerupere ori filmeaza de ani de zile un vlogg pe zi pe care il postează. E clar ca n-au făcut vreo vrajă pentru succes, ci au muncit enorm.
  4. Există frustrări de genul: “de ce agențiile lucrează numai cu unii bloggeri/vloggeri/influenceri?” Am auzit relativ des întrebarea. Răspunsurile au fost diplomate mai mereu, deci nesatisfăcătoare.
  5. Ultimul punct e pentru organizatori: mi-ar fi plăcut să vad o listă cu participanții, mă refer la toate www-urile participante, că până la urmă Webstock e un fel de congres al online-ului și merită să știm cine sunt actorii.

 

Pe scurt, mi-a plăcut foarte mult, a fost fascinant, un fel de reportericeală printre bloggeri, ceva absolut nou pentru mine. Organizarea acestui eveniment care deja a devenit brand, Webstock, la dimensiunea asta mare (nu mă așteptam) cu paneluri ce au adus oameni foarte interesanți în fața audienței, chapeau sau “mișto”!

Evenimentul îl puteți urmări aici, sunt înregistrări ale panelurilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *