Sănătate

Am fost în iad cu ambulanța. Reportaj din Ferentari

Am fost in iad, un iad cu oameni vii care sunt însă morți pentru societate. Am fost in Ferentari. Nu singură, ci împreună cu echipajul medical-social de la ARAS (Asociaţia Română Anti-SIDA). Se duc acolo săptămânal cu două ambulanțe, într-una un medic acordă consultații, în…
Memorie

Neagu Djuvara (video): Nu se pot schimba lucrurile la noi înainte de două generații. Numai strănepoții lui Adrian Năstase vor fi oameni bine,… care va să zică prin 2070

"Pentru mine Dosarul Revoluției e o palmă pentru toată țara. Ca să înghițim aceasată minciună care a costat 1000 de vieți numai la București, până și Albania a făcut procese celor care sunt crimunali politici, numai noi nu ne atingem de ei din diverse tertipuri,…
Revoltator

Declarația 600 costă 8000 de lei – taxe suplimentare dacă ați câștigat salariul minim pe drepturi de autor in 2017. Chiar dacă nu mai câștigați niciun leu in 2018, acești bani trebuie plătiți

  Am fost azi la ANAF ca să depun declarația 600, aia pentru câștigurile individuale , drepturi de autor în cazul meu, fiindcă am depășit plafonul de 22.800 de lei câștigați anul trecut. Ce am aflat, m-a lăsat fără replică. Să vă explic. Aveți sau…
Revoltator

Lucan făcea transplant aproape numai pacienților cu pile, 113 într-un singur an. Același transplant înregistrat de mai multe ori în documente. Oare e trafic de organe? – Raportul Corpului de Control

Dacă deschideți site-ul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca o să citiți în primele trei rânduri că: "Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca  are cea mai mare experienţă din ţară în domeniul transplantului renal. Aici s-au efectuat peste 1,800 de…