Revoltator

Ne lăudăm că suntem buni, dar nu știm cum să scăpăm mai repede de oamenii cu probleme de sănătate

Într-un sondaj realizat recent de IRES cei mai mulți români declarau că principala calitate a românului e ospitalitatea urmată de inteligență și cu curaj. Pe ultimul loc, adică un fel de cum nu sunt românii, era prostia.

Acum să vă povestesc un episod. O femei tânără, economistă e diagnosticată cu tuberculoză. Se internează își urmează tratamentul cu sfințenie. Din nefericire a contactat microbul rezistent la antibiotice, dar tratamentul extrem de dur nu o sperie. În ciuda efectelor adverse urâte, dureri, stări de rau si epuziare maximă, atacuri de panică nejustificate (da, și asta provoaca unele doctorii care tratatează tuberculoza) se vindecă și se întoarce la muncă în biroul ei.

După calvarul bolii începe calvarul social. Colegele refuză să mai stea cu ea în același birou, că poate au copii și poate iau microbul. De unde până atunci mâncau impreună la pauza de masă, cea care s-a întors din concediul pricinuit de tuberculoză e rugată să stea in altă parte. Povestea nu are un final fericit. Patronul deși a primit-o înapoi pe fosta pacientă fiindcă îl obligă codul muncii, a făcut în așa fel ca postul să fie restructurat după revenirea femeii la muncă și a dat-o afară, chiar dacă asta înseamnă după lege blocarea postului vreme de cel puțin un an și muncă în plus pentru celelalte femei din birou.  E caracteristic patronului român acest mod de acțiune. Cu cât e mai mică întreprinderea cu atât il dau mai repede afară pe anagajatul diagnosticat cu tubercuoză.

Să nu credeți că povestea de mai sus e o excepție. Când m-am întors la serviciu, unde apropo angajatorii de la România Tv s-au purtat foarte bine cu mine, am trecut printr-o situație similară. O colegă a cerut atunci celui care coordona cabina de machiaj să îmi facă o trusă specială de make-up ca nu cumva să pun pe cineva în pericol, deși tuberculoza nu se ia decât prin aer, nicidecum prin pensula de blush. M-am ascuns în cabina de la garderobă și am început să plâng, m-am simțit ca ultimul om. Cum vă spuneam, m-am întors la muncă după ce am luat vizele din două comisii, una medicală și una de medicină a muncii care confrimau vindecarea, iar colega mea era dintre oamenii care știu cum să caute o informație dacă vor. A fost însă un episod izolat, un om neînsemând tot colectivul în care lucram spre deosebire de povestea economistei.

Și acum mă întorc la sondaj. Românul cel opsitalier și inteligent uită de trăsăturile astea de îndată ce în cap îi intră ideea că știe el mai bine. Tuberculoza nu mai e contagioasă la 2 săptămâni după începere tratamentului. Nu o zic eu, ci medicii pneumoftiziologi. Tuberculoza se vindecă total dacă tratamentul e urmat de pacientul diagnosticat, inclusiv cazurile grave de rezistență la antibiotice. Nici un pacient nu se întoace la muncă decât cu acodrul medicului care îl tratează și cu viza de la medicina muncii, ambele confirmă vindecarea. Nu se dau pe șpagă niciuna din aceste vize. Dacă nu mă credeți, întrebați și alți pacienți care au trecut prin asta. Practic românul cel ospitalier și inteligent și curajos  nu știe nimic, dar nici nu caută să afle, că atunci ar știi că e înafara oricărui pericol chiar dacă omul de la biroul de alături a avut tuberculoză.

Să nu credeți că așa fac oameni pretutindeni, fiindcă le e frică. In Europa de vest pacientul cu tuberculoză nu e înternat decât dacă e in stare foarte gravă și are nevoie de perfuzii ori asistență medicală foarte specializată. Chiar dacă sunt diangosticați cu tuberculoză contagioasă sunt rugați să se izoleze la domiciliu două-trei saptămâni, iar problemele de reîncadrare socială nu există pentru că nu sunt exlcuși de fapt.

Este o formă clară de discriminare, care nu poate fi pedepsită decât atunci când e demosntrată clar. Însă, pacientul diagnosticat cu tuberculoză, aflat în concediul de boală nu poate fi dat afară de angajator. Dacă totuși se întâmplă, puteți da în judecată angajatorul fiindcă litigiile de muncă se judecă în regim de urgență (cu celeritate). Legea protejează pacientul, nu vă temeți să îi dați in judecăta pentru abuz, veți câștiga.

Cât despre foștii pacienți discriminați după revenirea la muncă, aici e mult mai complicată situația. Dacă puteți demosntra discriminarea există două căi de protecție, acțiunea în judecată și Consiliul Național de Combatere a Dicriminării. Insă e nevoie de altceva, pe teremn lung e nevoie de educație sanitară astfel încât oricine să știe că un fost bolnav cu TBC nu e un pericol pentru semenii lui.  Cred că e momentul să ma gândesc la o campanie impotriva discriminării.

Fiindcă Legea Tuberculozei e la Comisia de Sănătate, vă rog să ne sprijiniți cu semnaturile voastre pe petiția privind această lege: https://campaniamea.de-clic.ro/petitions/deputati-votati-legea-tuberculozei. Suntem aproape 6000 dar nu vreau să ne oprim până nu vedem legea votată. Mulțumesc!

 

 

 

 

This article has 2 comments

  1. GALFY ZS

    Articolul are perfecta dreptate, ma intreb insa, de unde stie toata lumea (bineinteles “cel mai bine”)
    cine ce boala are? Sunt medic de familie, si ma enerveaza la culme aceasta avalansa a adeverintelor cerute pe orice, in care nu ajunge sa codifici boala, ci trebuie scris , ajungind in miini absolut laice , secretari, invatatori, functionari, etc care nu au nici in clin nici in mineca cu diagnosticele, diagnostice care insa pot marca un copil la scoala, sau o persoana vindecata dar inca in evidenta a bolii. Ne batem in piept ca asiguram confidentialitatea actului medical, ea insa lipseste cu desavirsire…Poate si aceasta tema ar merita o postare

  2. Cris

    Asa am patit si eu. Am venit in vizita dupa 1 luna la munca sa imi aduc medicalul si am fost “gonita” de anumiti colegi pentru ca erau prost informati.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *