Revoltator

Scrisoarea medicilor care nu mai vor să lucreze cu Burnei: sunteți acuzat de malpraxix, ne batjocoriți, suntem gata să demisionăm cu toții

După ce ieri doctorul Gheorghe Burnei a revenit în spațiul public cu un comunicat de presă în care acuza  sorșiștii că sunt vinovați pentru dosarele penale (găsiți aici povestea) în care e acuzat de 15 fapte de luare de mită si cercetat pentru practicile neomologate cu care făcea intervenșii chirurgicale și folosea materiale netestate medical pe coopii, învățăceii săi sunt cei care-l demască public. Mai jos e scrisoarea trimisă Comisiei de Etică de la Spitalul de Copii Marie Curie  de toți medicii rezidenți de la secția de ortopedie când au aflat că doctorul Burnei se poate întoarce la bisturiu. E radiografia unui mod de lucru în unele spitale din România. Medici care se cred stăpâni de sclavi peste secțiile pe care le coordonează. Ceea ce uimește e însă curaju llunei generații de medici cărora le-a ajuns.

Nu vrem să lucrăm cu dumneavoastră, domnule doctor Burnei! Ne-ați batjocorit! Sunteți un despot!

“Subsemnații, medici ortopezi pediatrii,  aflați în formare profesioală la Secția de Ordopedie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii M. S. Curie București ne exprimăm dezacordul de a colabora în vreun fel cu D-nul Prof. Dr. Gh. Burnei și cu atât mai mult de a lucra sub îndrumarea acestuia.

Demersul de mai jos este consecință a faptului ca D-nul Prof. Dr. Gh Burnei a primit de curând, prin hotărâre judecătorească dreptul de a progesa în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii M. S. Curie București. ()

Până in momentl arestări D-lui Prof. Dr. Gheorghe Burnei a condus discreționar secția de ortoppedie, toate resursele umane și material de care dispunea secția de ortopedie erau folosite aproape în exlclusivitate pentru proprii pacienți, ceilalți medici ai secției neprimind spațiu în programul operator, acces la materiale și aparatură. A impus cu autoritate efectarea anumitor intervenții chirurgicale inutile (așa-zise tehnici originale ale domniei sale) nelăsând dreptul celorlalți medici de a opta pentru tratamentul chirurgical optim adecvat propriilor pacienți. Și-a folosit autoritatea în sensul obstrucționării medicilor tineri în a efectua intervenții chirurgicale prin care să poată confirma nivelul de performanță, în acest sens a întreținut o atmosferă de timorare a medicilor în secția de ortopedie, atmosferă îb care adresa injurii nemotivate tuturor medicilor din secție. Orice încercare de a pune în discuție tehnicile medicale “inovative” și “premierele mondiale” sfârșea într-o avalanșă de înjurii din parte D-lui Prof. Dr. Gheorghe Burnei fără nicio argumentație de ordin medical.

De asemenea trebuie avut în vedere faptul că după momentul arestării activitatea în secția de ortopedie practice s-a deblocat, există o listă de așteptare care e respectată, programul operatoe e previzibil, , au fost efectutate întervenții chirurgicale de mare performanță, durata de spitalizare a scăzut considerabil.

Menționăm că în pofida statutului său de nevinovat, până la finalizarea procesului acuzațiile aduse ridică suspiciuni rezonabile de malpraxis, “experimente pe copii”, practice medicale “innovative” neregăsite în cârțile de specialitate internaționale. Acestea ne pot pune în pericol practica medicală și activitatea noastră profesională desfășurată în cadrul spitalului M. S. Curie.

Considerăm că  statutul de medic și mai ales cel de profesor impun o înaltă ținută morală incompatibilă chiar și cu suspiciunea de fapte pentru care D-nul Prof. Dr. Gheorghe Burnei este trimis în judecată contravin eticii si deontologiei medicale.

Pentru toate cele de mai sus vă aducem la cunoștință faptul că NU dorim să fim asociați în continuare în niciun fel cu medicul Gheorghe Burnei, nu dorim să participâm în niciun fel la activitatea acestuia și pentru acest lucru vom face uz de tate mijloacele legale: mutarea în alte secții, greva, suspendarea contractului de muncă chiar și demisia.  De asemenea prin declarațiile publice făcute în instanță de judecată (reporducem din declarație… “In opt luni s-au adunat sute de pacienți în așteptare  (…) Impactul dosarului a creat un fel de psihoză în rândul oprtopezilor și azi nu se mai fac nici operații banașe”…) s-a produs în mod repetat deteriorarea imaginii publice a spitalului și a medicilor ortopezi pediatri și a activității acestora care muncesc în această specialitate în această unitate.

Analiza activității din perioada 11.12.2016 – 28.08.2017 din cadrul secției de Ortopedie Pediatrică indică faptul că activitatea a fost una normală, s-au operat pacienții care ni s-au adresat și au avut indicație chirurgicală. In acesată perioadă s-au efectuta și operații cu mare grad de dificultate (pentru tumori osoase maligne de bazin cu rezecție oncologică și reconstrucție, tumori osoase ale membrelor cu rezecții oncologice în bloc și endoprotezare tumorală, scolioze congenitate…) acoperind întreaga patologie pediatrică.

Programul operator s-a desfășurat în mod organizat, în rimt programat pe baza unei liste de așteptare și a unui program prestabilit pe termen de o săptămână. Toți medicii operatori au putut să își îndeplinească programul operator în mod eficient și organizat. Astfel s-au efectuta în acesată perioadă de aproximatib 8 luni, 820 de intervenții chirurgicale, din care 196 au fost de mare dificultate. Indicii realizați de Secția de Ortopedie Pediatrică au fot unii foarte buni, cu un rulaj eficient al paturilor și al secției în intregime , precum și o durată de spitalizare diminuată prin comparație cu perioadele anterioare. Materialele ortopedice au fost asigurate de spital și de către fondurile alocate în Programe Naționale, nici măcar un pacient nefiind nevoie să achite ceva din fonduri proprii.”

Semnează și parafează medicii rezidenți de la Secția de Ortopedie Pediatrică a Spitalului Marie Curie. Sunt 16 medici, o generație întreagă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *