Sănătate

Cancerul de sân poate debuta cu 6-10 ani înainte de a putea fi detectat mamografic. Studiul care arată cât de gravă e situația în România

 

Cancerul de sân este principala cauza de mortalitate la femei în România. Statisticile Societății Europene de Oncologie arată așa: în România o femeie este diagnosticată în fiecare ora cu o formă de cancer la sân, iar la fiecare 3 ore o femeie moare din pricina aceleiași boli. Rata motalității la noi este aproape cu 10 procente mai mare decât în restul Uniunii Europene: România- 36%, restul Europei- 29%.

De ce fac apel la statistica europeană, simplu pentru că România nu are niciun registru național din care să știm exact numărul pacienților care suferă de cancer mamar  ori de altă boală. Cu excepția diabeticilor, pe ceilalți pacienți nu îi contabilizează nimeni într-o bază de date națională așa cum se face în alte țări civilizate.

România face parte din cele trei țări europene care nu au un program național de screening pe cancerul la sân, alături de Grecia și Slovacia. Restul țărilor asigură femeilor o analiză anuală gratuită menită să depisteze înainte de a fi prea târziu, cancerul de sân. Unele din aceste țări fac screening încă din anii 70, de 40 de ani.

Ba mai mult medicamentele recomandate de ghidurile de tratament nu se găsesc unele deloc în România, alte se găsesc, dar nicidecum pe lista de medicamente compensate în așa fel încât accesul la tratamen să fie la îndemânâ. Vorbesc despre medicamente noi care sunt furnizate gratuit sau compensat până și de vecinii nostri bulgari.

Ceea ce scriu eu aici e arhicunoscut de pacientele care trec prin această problemă de sănătate. Însă pentru noi restul, infomațiile despre aceasta problemă aproape că nu le vedem.

Un studiu facut la solicitarea companiei Roche de Deloitte despre incidența cancerului la sân în România a scos la iveală o stare de fapt înfricoșătoare.

90% dintre românce nu au făcut niciodată un control medical pentru depistarea cancerului la sân

66% dintre românce nu și-au palpat niciodata sânii pentru a descoperi noduli.

80% dintre românce nu au făcut vreodata un test papanicolau.

75% este rata de supraviețuire în Europa odată depistat cancerul de sân, în România abia trece de 60%.

www.canceruldesan.ro este un site dedicat exlusiv aceste probleme de sănătate, unde se poat face analize, ce analize, care sunt legendele la care să nu plecați urechea, intrebări cărora le răspund medicii specializați pe acesastă problemă de sănătate.

Pornind de la datele acestui studiu foarte amănunțit Ministrul Sănătății a promis că va pune la punct programul de screening național.

Potrivit unui comunicat de presă al MS, programul de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân se va derula pe o perioadă de cinci ani și presupune testarea a peste 30.000 de femei, dintre care jumătate aparținând categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic: zone defavorizate, mediul rural, șomere, grupuri etnice vulnerabile.

Programul-pilot de depistare precoce a cancerului de sân, care beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 21 milioane euro, va fi demarat la începutul anului viitor spune Florian Bodog, ministrul Sănătății.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *