Sănătate

Cine îi disprețuiește pe bolnavii cu tuberculoză? Mai toată lumea – o poveste adevărată

Pe 24 martie e Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei. Până atunci îmi propun să vă  spun zilnic câte o poveste din România reală. 24 de povești din lumea celor care suferă de tuberculoză, în țara cu cel mai mare număr de îmbolnăviri din Uniunea Europenă. Azi, despre stigmatul social: bolnavul de tuberculoză fiindcă suferă de o boală cu potențial contagios e considerat un fel de extraterestru ce trebuie izolat departe de omenire.  Există și medici care fug de bolnavul de tuberculoză, deși ei știu că tuberculoza poate fi și necontagioasă, iar  după două săptămâni de tratament chiar și cei care au fost contagioși nu mai răspândesc microbul; că oamenii trebuie ajutați să revină la muncă ori că un profesor diagnosticat cu tuberculoză nu e o dramă decât într-o țară unde educația medicală lipsește cu desăvărșire, ca la noi

Pe Gelu l-am cunoscut la ARAS  (Asociația Română Anti-Sida). Are 25 de ani, e un băiat frumușel, a crescut la casa de copii, s-a drogat o vreme, dar de șase luni nu mai ia nimic și e sprijin pentru cei care vor să se lase de droguri dar nu știu cum. Vorbește extradorinar de frumos, semn că nu a sărit școala când era mic, mi-a și confirmat că i-a plăcut la școală, că a făcut fotbal de performanță, dar când la 18 ani a fost nevoie să plece din casa de copii a ajuns pe străzi unde a început să se drogheze. Îmi povestește cu umor cum s-a lăsat de droguri:

– Aveam halucinații, că luam legale (n.r etnobotanice). Nici eu nu știu cum m-a apucat după vreo 20 de injecții, dar brusc am avut convingerea ca mă mușcă un caine mare, maro. Eram la Unirii, în parcare cineva tocmai s-a urcat în mașina proprie, io fugeam de căinele ăla imaginar. Habar nu am cum am făcut, am deschis ușa pe la șofer și până să se prindă omul ală, eu eram pe scaunul din dreapta lui. Omul ală așa s-a speriat așa de rău că a vrut să iasă din mașină. Dar eu, nu știu cum, am văzut o pătură maro pe bancheta din spate și am crezut că e câinele. Până să reușească omul să deschidă ușa eu eram din nou afară, tot peste el, pe la șofer am ieșit, de era omul ăla dintr-un șoc într-altul. M-am urcat pe mașina lui că eu tot vedeam câinele ală care nu exista de fapt și n-am mai vrut să mă dau jos. Țin minte cum se uita omul ăla la mine, nu-i venea să creadă ce i se întâmplă. Cred și eu, avea un nebun pe mașină care urla că îl munșcă un câine pe care nu îl vedea nimeni și cu nebunul de pe mașină nu te puteai înțelege.

Râd în hohote, nu mă pot abține.
– Cu poliția m-au luat să mă ducă la spital că nu voiam să fac nimic, simțeam cum mă mușcă un câine mare, maro. E oribil, atât de reală e senzația aia, pe care cumva tu știi că nu e adevărată.
– Auzi, îl opresc. De ce ești operat la plămâni, ai avut tuberculoză?
– Eu? Tuberculoză?  – privirea lui de om tânăr e oțelită si plină de dispreț.  N-am avut nicio tuberculoză, o înfecție mare la plămâni, de mi-au scos unul.

Am început să râd mai tare decât prima oara.
– Ce ai? De ce râzi
– Gelu, eu  am avut tuberculoză. Sunt operată la plămâni, ii spun printre hohote.
– Nu te cred! – imi zice privindu-mă cu neincredere.
– Pe cuvânt.
– Nu te cred. Tu nu te vezi cum arăți? Crezi că sunt prost?
– Stai, am prin telefon o radiografie cu plămânii decupați.
– Să văd.

Îi arăt, dar îmi zice că tot nu mă crede. Reușesc să il coving până la urmă și se înmoaie.
– Nu te supăra pe mine, dar eu nu știu decât “jegoși” care au făcut tuberculoză și nu îmi place de ei, că tușesc peste tot. Și oricum nu o să te creadă nimeni că ai avut tuberculoză că nu arăți așa.

A fost felul în care Gelu încerca să-mi explice de ce  el, fost consumator de droguri, diagnosticat cu HIV, îi disprețuiește pe cei din jurul lui, diagosticați cu tbc. Stigmatul ăsta e valabil aproape la orice nivel al societății.

Boala asta se ia de oriunde, de către oricare dintre voi, dar este cea mai tratabilă dintre bolile contagioase. Chiar și așa, în fiecare zi, trei oameni mor în România din cauza tuberculozei. Ca să schimbăm lucrurile avem nevoie de Legea Tuberculozei ca de aer!

Vă las aici petiția, poate mă ajutați să o dăm mai departe celor care încă nu au semnat-o! Mulțumesc!

 

This article has 1 comment

  1. Agata

    Thank you for that enlightenment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *