Sănătate

Primul test, parlamentarii cântăresc dacă e sau nu e prioritară Legea Tuberculozei. Cum să le arătam că este?

Avem nevoie de Legea Tuberculozei ca de aer!

Am moderat dezbateri politice în emisiunea pe care o aveam la România Tv până în ultima zi când mi-am anunțat șefii că plec să mă înternez de a doua zi fiindcă mă simt atât de rău că nu mai pot sta în picioare. Dezbateri cu politicieni aflați în Parlamentul României, în fruntea Guvernului României, o pot confirma. Habar nu aveam că boala de care sufăr e una contagioasă, că aș putea să imbolnăvesc pe cineva, pentru ca diagnosticele pe care le-am avut până atunci nu arătau nimic în direcția asta. Aveam tuberculoză și eu nu știam. Nimeni nu s-a gandit atunci că tusea mea e un pericol real pentru cei cu care vin în contact.

Parlamentari, votați Legea Tuberculozei!

Vineri, o parte din acei politicieni vor stabili în ședința premergătoate a Comisie de Sănătate care sunt prioritățile pentru sesiunea parlamentară care urmează.  Doctorul Florin Buicu, șeful Comisiei de Sănătate și inițiator al Legii Tuberculozei ne-a dat asigurări în august când i-am dus semnăturile adunate prin petiția pentru care încă mai adunăm semnaturi aici //campaniamea.de-clic.ro/p/StopTB, că proiectul va intra în dezbatere printre priorități, impreună cu proiectul privind prevenția și cu alte modificări ale Legii Sănătații. Mă adresez acum politicienilor, oricare puteți ajunge în situația mea. Eu nu merg în campanii electorale unde vin oameni din toate categoriile sociale, sănătoți sau bolnavi,  nu am fost niciodată în ultimi 10 ani în zonele cele mai sărace ale României, iar intr-o pușcărie nu am mai călcat din vremea în care eram reporter a Târgu Mureș. Eu știu din proprie experiență ca tuberculoza nu mai e demult o „boala sărăcei ori a pușcăriașilor”.

Parlamentarilor din Camera Deputaților, votați Legea Tuberculozei, avem nevoie de ea ca de aer.

E o lege construită pentru cei mai necăjiți, pentru cei care nu au cu ce să se intrețină pe durata tratamentului care se desfășoară vreme de 6, poate 9 luni ori un an. Vrem susținere materială pentru ei pe durata tratamentului.

E o lege care îi ajută să rămână acasă, să aibă susținerea financiară pentru nevoile primare, hrană, curățenie, confort familial chiar dacă nu au niciun venit. Cei care renunță la tratament deîndată ce se simt mai bine se reîmbolnăvesc cu forme mult mai grave, contagioase. In loc de un bolnav, de obicei vin înapoi, doi sau trei ori mai mulți iar tratarea poate dura uneori 3-4 ani de zile.

Tuberculoza ucide, știți asta! Dar ea e cea mai tratabilă dintre bolile contagioase și e caracteristică oamenilor tineri, în putere.

Tratamentul lunar pentru forma comună de tuberculoză costă statul român 41 de lei pe lună. Pentru un an statul plătește 100 de euro.

Insă pacientul care face formele grave de tuberculoză, rezistente la antibiotic costă 11 mii de lei în faza intensivă iar apoi 770 de lei lunar.

Ultimele date adunate de medicii Programului Național de Tuberculoză arată că în evindețele medicilor de familie sunt aproape 20 de mii de bolnavi cu tuberculoză, 17.820 mai exact, din care 910 cu forme grave de tuberculoză.

E o cheltuială infimă pentru statul român ajutorul dat acestor oameni față de consecințele pe care le are contagiunea in masa. Suntem pe primul loc in UE la numărul de bolnavi de TBC iar județele care au cel mai mare număr de români care au plecat la muncă în Europa sunt și județele cele mai bolnave de tuberculoză.

Sunt cifrele din anul în care am fost diagnosticată și eu, 2014, e algoritmul de raportare al Organizației Mondiale a Sănătății.

Eu v-as fi putut îmbolnavi, nu vă gândiți că vouă nu vi se poate întâmpla!

Parlamentari, votați Legea Tuberculozei!

Puneți Legea Tuberculozei pe lista de priorități din această sesiune!

Aici sunt raportările oficiale: http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2016/01/Analiza-de-situatie-tuberculoza-2016.pdf 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.