Sănătate

Adevăratul motiv pentru care AKH nu mai vrea să opereze români, scrisoarea doctorului Copcă (document oficial)

Transplantul de plămani este blocat pentru pacienții români. Spitalul AKH din Viena, singura clinica din străinatate unde erau operati bolnavii nostri, a anunțat ca nu-i mai poate primi.  Numai că povestea asta a fost pregătită chiar din România. O spune Daniel Dimulescu de la Asociația Română de Transplant Pulmonar.

“- Lista de translplant s-a încheiat la Viena acum două săptămâni cînd a fost transplantat și ultimul pacient de anul trecut, iar pentru evaluare sunt foarte multi pacienti care așteaptă sa meargă dar nu știu unde. Sunt 15-20 de persoane. Gandiți-vă că protocolul făcut după scandalul de anul trecut a fost  ca 5 persoane să facă transplantul pe an. Iar protocolul este acum întrerupt din cauza domnului manager Copcă, scrisoarea pe care au trims-o catre Eurotransplant și amenințările trimise catre clinica din Viena. Profesorul Klepetko a zis ca nu mai are nevoie de scandal.

Declarația pacientului Dimulescu e de sâmbătă, acum patru zile, când am făcut înregistrarea pentru “Mărturia unui pacient cu plămânii transplantați: s-a pus la cale un genocid cu premeditare”. Mi-am adus aminte de informațiile astea azi, (inițial le-am ignorat), ascultând la radio, în mașină, declarațiile ministrului Florian Bodog. “AKH a rupt contractul unilateral”.  Nici vorbă, AKH a făcut ce a spus, a operat cele 5 transplanturi și ne-a salutat din mers. Asta după ce clinica din Viena a devenit ținta atacurilor doctorului Copcă, cel care in plin scandal nu accepta un audit medical străin în spitalul lui decât după alegeri. Auditul nu a mai avut loc niciodată. Vă pun aici traducere scrisorii trimisă de Narcis Copcă  prin avocați medicilor străini (foto):

scrisoare lui Narcis Copcă

Vizita dumneavoastră poate provoca un mare conflict de interese având în vedere discuțiile personale purtate cu reprezentanții AKH din Viena, spitalul preferat de  Ministerul Sănătății în ceea ce privește transplantul de plămâni, deoarece contractul dintre  Eurotransplant, AKH Viena și un spital din România sunt subiectul unei investigații a procurorilor. (n.r. Copcă tocmai depusese la DIICOT o plângere vizând traficul de organe)

Spitalul Sfânta Maria este gata să împărtășească experiența sa unei echipe de experți independenți așa cum ați menționat  și sunteți invitați să vă demonstrați îndependența acceptând invitația noastră, dar după 11 decembrie când în România au loc alegeri, pentru a elinima suspiciunile de subiectivism privitor la implicarea Eurotransplant de parte unei dintre părțile implicate in alegeri cât și pentru transparența si continuitate in ceea ce privește politicile de sănătate ale viitorului Guvern, oricare ar fi.

Prin aceasta vă informăm că nu sunteţi bineveniţi pe 8 şi 9 decembrie să faceţi o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. Dacă nu veţi respecta rugămintea noastră, o să considerăm atitudinea dumneavoastră ca o lipsă de respect, că nu doriţi o colaborare bună şi onestă şi că vă amestecaţi voit în politicile de sănătate publică naţionale. Aşa că, vom fi nevoiţi să acţionăm în consecinţă, să deschidem o anchetă oficială şi să informăm publicul.

scrisoare copca

Semnează Narcis Copcă prin casa de avocatură.

Recitind aceste scrisori cred că ele au fost menite să îi facă pe cei de la Eurotransplant si AKH Viena să renunțe pe loc la a mai opera pacienții români care au nevoie de transplant pulmonar. Cum după 17 ani de presă nu pot crede în coincidențe, instincul îmi spune că așa a încercat Copcă să facă primul transplant pulmonar românesc acelui amărât de la Iași care acum a rămas sa-și așepte moartea ori să se roage zeului transplantului să îi ajungă resprația până va putea fi transplantat.  (va urma)

 

 

 

This article has 11 comments

  1. Dragos

    Chiar credeti ca peste tot in lume lucrurile se desfasoara dupa regulile “de doi lei” din Romania? Chiar credeti ca un orgoliu personal poate fi motivatia unei decizii ce poate pune in pericol viata unor oameni?? Nu mai trageti concluzii (adica sa va dati cu parerea) fara a cerceta cauzele reale ce au dus la aceasta decizie. Cel mai probabil (speculez si eu…) statul roman nu si-a respectat partea lui din contract (neplata la timp etc.), asa cum face si in cazul compensarilor cheltuielilor facute de cetatenii romani posesori ai cardului european de sanatate in strainatate…

    • Adrienn

      Probabil scrisoarea asta a fost picatura care a umplut paharul medicilor de la AKH Viena. Pe principiul “si sarac,si cu pretentii” acum lasa la pe mana lui Dr. Copca si “centrului de excelenta” creat de dansul,desfasurarea transplantului pulmonar.

  2. Paul

    Cum, necum… s-a dus pe „copcă”!

  3. lili

    Sincer, nu pot sa descriu neputinta ce ma incearca vazand atata mizerie umana la indivizi pusi in functii inalte pentru a fi in sprijinul pacientilor.
    Va felicit la fel de sincer pentru ceea ce faceti!
    Lili

  4. tyty

    Cum ar fi “ne-am dus pe copca” si cu transplantul pulmonar. Gastile medicale nu accepta proceduri si monitorizari transparente. Vor sa-si pastreze monopolul si sa gestioneze sume imense in aparatura, medicamente. RUSINE. Colegiul Medicilor din Romania ar trebui sa arate ca pune pacientul inainte de spaga si sa ancheteze pe acest copca. Daca se dovedeste reala “contributia” sa la blocarea transplanturilor pentru Romani trebuie sa-si piarda pe viata dreptul de practica medicala pentru uciderea cu buna stiinta, pentru foloase proprii, a unor bolnavi.

  5. Gabriela

    Din toata aceasta situatie pacientii sunt cei mai afectati .Asa e la noi :de ce sa fie bine, cand exista si prost? Cel mai corect era sa-i lase pe bolnavi sa mearga in continuare la Viena pana se aranja totul la noi in tara (totul adica de la aprobari la echipamente si medici specializati si care au facut una doua operatii sub supravegherea celor care au experienta ) . DUPA CUM VAD SE JOACA CU VIATA OAMENILOR SI NU E IN REGULA! Cine va plati oalele sparte ?

  6. Karina

    Casa aia de avocatură are niște traducători de doi lei jumate. Probabil de câți bani, atâta pește. Ce-i aia “representants”? Furculision, aia e. Cuvântul asta nu există în engleză, doar reprezentative. Și e doar vârful icebergului. Pe lângă tonul obraznic si arogant din română, traducerea asta face totul și mai penibil. Că doar așa îi stă bine caprei râioase, să țină și coada pe sus.

    • Karina

      Mi-a mai sărit una in ochi, independency in loc de independence. La naiba, asta o vede si dacă are spell checker activat.
      For eliminating instead of to eliminate. Minister, whatever will be – este chestie elementară in engleză, nu exista propoziție fără subiect, jeez.

  7. Ștefan Hagimă

    O țară de proști condusă prin decrete decretate de cretini!

  8. Monica Denisa

    Au rugat-o pe Olguta sa-i ajute cu traducerea 😛

  9. saracuisialdracu

    Mama ce traducere…sa moara Olguta :)))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *