Sănătate

Tuberculoza nu ocolește pe nimeni. Creatorul de modă Christian Dior a avut tuberculoză

Bacilul Koch nu cere buletinul celui pe care îl imbolnăvește. Așa se face că între oamenii pe care i-am cunoscut datorită bolii sunt oameni de condiție modestă, dar și ingineri, profesoare, oameni aflați în poziții strategice în multinaționale, ziariști.  Așa arată realitatea dincolo de statisticile din România care spun că anual 13 mii de oameni fac tratamentul împotriva acestei boli. Din păcate în fiecare zi trei dintre ei mor din cauza tuberculozei depistate prea târziu ori  netratate.

Stigmatul social vinde o dată cu diagnosticul. Omul care a aflat că suferă de tuberculoză  ajunge “vedetă” la serviciu, pe scara blocului, în comunitate, o “vedetă” de care fug toți, uneori începând cu familia. Asta pentru că nu știm mai nimic despre tuberculoză, iar frica de nu lua boala este mai mare decât compasiunea sau empatia.

Postarea asta este pentru cei speriați, pentru cei care cred că tuberculoza e un capăt de drum, că viața lor e sub semnul întrebării de aici înainte.

Părinții lui Christian Dior au avut tuberculoză, amândoi. Se întâmpla prin 1931. Cum nu l-au mai putut ajuta pe fiul lor de 25 de ani cu galeria pe care o avea, Christian Dior pleacă în Uniunea Sovietică. Toată lumea artistică a acelor timpuri era de stânga la Paris, numai că nu apucă să stea, că se îmbolnăvește și el de tuberculoză. Prietenii lui fac  chetă și îl ajută să plece în Ibiza, unde clima blândă și constantă îl ajută să se vindece. Acolo începe să deseneze mai întâi pălarii, apoi rochii, a fost începutul a ceea ce avea să devina casa de modă Dior.

Multă vreme, singurul tratament al tuberculozei a constat în aer curat, soare și lipsa de umezeală. Majoritatea bolnavilor din Europa migrau spre sud, la Nisa, Palermo (unde Nicolae Bălcescu a stat o perioada lungă de timp, suferind de tuberculoză, ftizie îi zicea la acea vreme), în Insulele Baleare (acolo s-a tratat Chopin tot de ftizie).

Știu, poveștile astea pot părea aproape romantice, dar nu fac decât să confirme că boala nu alege. Spre deosebire de acele vremuri, astăzi există tratament care vindecă tuberculoza, iar Europa a reușit cu ajutorul vaccinării împotriva tuberculozei și cu asigurarea tratamentului la scară largă, dar și datorită creșterii nivelului de trai să reducă la cifre infime incidența bolii.

Din păcate, România este țara cu cel mai mare număr de bolnavi din UE; mai mult, românii noștri plecați la muncă duc cu ei boala în Europa.

Avem nevoie de Legea Tuberculozei ca de aer, pentru că documentul care așteaptă votul în Camera Deputaților aduce sprijinul social și psihologic care lipsește actului medical.

Vă las aici petiția pentru Legea Tuberculozei, poate mă ajutați să o dăm mai departe celor care încă nu au semnat-o! Mulțumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *