Cum facem diferența între o răceală sau un astm?

V-a povestit cineva vreodată despre felul în care puteți recunoaște astmul?

Ajută mult ca să putem face distincția între o răceală trecătoare (că tot s-a făcut rece afară) și o problemă cronică de sănătate care poate complica mult viața pacientului sau… din contră, poate fi ținută sub control o viață. Este o singură condiție, pentru o viață bună în ciuda astmului, nu trebuie abandonat tratamentul.

Încep cu începutul, simptomele astmului. O criză de astm înseamnă o înrăutățire a simptomelor bolii. Criza de astm se poate instala lent, în ore, zile sau chiar săptămâni sau se poate instala foarte rapid, în câteva minute.

Sunt trei trepte ale simptomelor.


Poate fi un astm ușor dacă:

  • Tușești sau ai o respirație șuierătoare
  • Ai dificultăți minore de respirație
  • Poți vorbi în propoziții întregi fără să obosești
  • Poți merge

Lucrurile se schimbă însă iar diagnosticul este altul dacă simptomele sunt mai complexe.

Astmul moderat are următoarele simptome:

  • Ai dificultăți evidente de respirație
  • Nu poți rosti o propoziție întreagă într-o singură respirație
  • Simți nevoia să încerci să întinzi pielea din zona pieptului sau a gâtului
  • Posibil să tușești sau să ai respirația șuierătoare
  • Medicația de urgență nu își face efectul la fel ca în mod normal                                                                                            

E cu adevărat rau și poate fi vorba despre o criză severă de astm dacă simptomele sunt dramatice.

Aici vorbin despre astm sever:

  •  Ai senzație de sufocare
  • Nu poți vorbi sau nu poți rosti 1-2 cuvinte per respirație
  • Te simți confuz și epuizat
  • Ți se schimbă culoarea pielii
  • Nu mai poți tuși, nu mai ai respirația șuierătoare
  • Medicația de urgență nu te ajută să respiri mai uşor

Scriu aceste lucruri preluate din surse verificate, platforma www.astmcontrolat.ro , pentru că dacă recunoaștem simptomele poate nu întârziem consultul medical, diagnosticul și tratamentul.  Și mai scriu fiindcă, deși nu suntem medici, ne ajută puțină cultura generală medicală ca să știm ce avem de făcut. Apropo, am intrebat un medic pneumolog care e diferența între simptomele de răceală și cele de astm, cât de tare trebuie să ne temem de acest diagnostic sau cum să utilizăm dispozitivele inhalatorii dacă sunt prescrise.  Domnul doctor Alexandru Steriade, medic pneumolog la Spitalul de Urgență Elias mi-a lămurit incertudinile.

Materialul face parte din campania națională #Respir care se desfășoară pentru al patrulea an consecutiv și care a construit cea mai solidă platforma de informații medicale publice verificate despre astm:

www.viatacuastm.ro – platforma mama cu informații despre astm, medici specialiști, diferențe între astm moderat și astm sever

www.astmcontrolat.ro – despre drumul pacientului, cum arată criza de astm

www.eastmsever.ro – despre astmul sever

Sunt onorată să fac parte din acest proiect încă de la debut.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest

One Response

  1. Felicitari pentru initiativa ta! Impartasirea acestora este extrem de importanta cand vine vorba despre astm sau, mai bine zis, de recunoasterea rapida a simptomelor sale. Este adevarat ca astmul trebuie controlat pentru ca persoana afectata sa poata trai o viata cat mai normala si lipsita de dificultati. Pe langa informatia oferita in materialul tau, recomand vizita regulata la medicul pneumolog specializat care sa controleze evolutia bolai si sa schimbe tratamentul potrivit situatiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Despre autor

Sunt Paula Rusu, jurnalist, am facut televiziune 16 ani la toate posturile mari. Poate o să mai fac. Sunt în continuare jurnalist la mine pe blog și pe Live cu Paula din Sufragerie, trainer de comunicare, moderator, blogger, activist pentru sănătate.

Galerie Foto