Viscri, ce l-a fermecat pe prinţul Charles

Ce vedeţi în poza de mai sus e “restaurantul” din Viscri, locul unde merită să vă cinstiţi cu o zamă de pui şi o prăjitură cu rubarbăr. E deschis tot timpul anului şi e ţinut de asociaţia femeilor din sat. Puţini ştiu ca Viscri e românizarea numelui săsesc al micii localităţi pierdute între dealurile Transilvaniei. Îi zice Weisskirch, Biserica Albă – exact cum arată zidurile cetăţii fortificate din jurul bisericii zidite pe culmea dealului.  E satul unde termopanele sunt interzise iar case vechi de sute de ani vopsite în culori blânde, se ţin pe fundaţie parcă au fost ridicate de curând.

Parcă desprins din vreo poveste, nu e de mirare ca prinţul Charles s-a îndrăgostit de Viscri. Cetatea ridicată în jurul bisericii putea adăposti la vremuri de restrişte (atacurile turcilor, tătarilor) mai bine de o mie de suflete.

Curtea cetăţii fortificate mai adăposteşte nişte hambare pentru grâne şi provizii, grajduri ascunse sub acoperişurile turnurilor de pază şi o fântână. În tinda de altă dată zac acum sumane vechi din postav, uneltele saşilor gospodari care au ridicat satul, un leagăn care e de fapt o copaie de lemn atârnată de grindă şi nişte laviţe pictate, folosite cândva drept lăzi pentru rufărie ori diverse bunătăţuri.

Cel mai mult mi-a plăcut în odăile care sunt adăpostite pe zidurile cetăţii, sub acoperiş, odăile dinainte. Nu erau aşa de la începuturile lor dar erau pregătite pentru cei mai înstăriţi oameni ai satului: baronul, preotul, şefii de stradă (nu reţin numele săsesc al aceste funcţii publice, dar saşii aveau responsabilităţi stricte când preluau aceasta demnitate: repararea străzii, organizarea curăţeniei generale, respectarea regulilor de construcţie, etc).  Un pat cu ladă împodobit bogat cu perne şi cuverturi vorbeşte singur despre cum se dormea altădată.  Sus dormeau stăpânii casei iar in ladă copiii ori muierea cu tot cu prunci, dacă bărbatul era mai sexist.

Am găsit şi nişte păpuşi îmbrăcate în port săsesc.

E musai să faceţi un popas la Viscri dacă vă duce drumul prin judeţul Braşov. Cotiţi vreo 7 km de pe E60, printre dealurile Ardealului. Găsiţi cazare bună în casele săseşti la 50-60 de lei pe noapte. Dormiţi pe saltele umplute cu paie, în paturi pictate de mână iar de-ale gurii să nu va îngrijoraţi. Dacă treceţi pe acolo la vreme de iarnă o să fiţi omeniţi cu palincă şi pită cu slănină. Aşa l-au primit oamenii de acolo şi pe prinţ. Să nu vă aşteptaţi să găsiţi prea mulţi saşi însă, mai sunt vreo 15 familii, în rest sunt români şi unguri, ca în toată Transilvania.