Cu pandemia la psiholog – rănile nevăzute ale celor care stau acasă

Am 46 de zile de izolare și am trecut cam prin toate stările. La începul a fost gătitul și “munca în vacanța”, apoi revolta, obsesia, încrâncenarea, insomnia:

“Nimeni nu se salvează singur” zicea zilele trecute Papa Francisc, cred ca e evident pentru toată lumea ca e așa. Coronaviruslui ăsta a făcut ca norocul tuturor să se egalizeze mai ceva decât curba de aplatizare a infecției la care speră toata omenirea. Suntem închiși cu toții în viețile noastre și încercăm să rezistăm până la capăt în izolarea care până acum e singura prevenție reală împotriva viruslui, #stayhome,

Am adunat un sac de frustrări, ale mele, ale apropiaților mei și le-am dus la specialist, psihoterapeutul Adrian Costin Calomfirescu, pe care l-am găsit la Medlife, ca să îmi dea un diagnostic și un tratament (termenii cei mai folosiți de 3 luni încoace de lumea întreagă). Medicii de acolo oferă consulații, sfaturi și recomandări online, iar situațiile urgente le preiau în spitale. Ce am adunat, revărs tot aici pentru că suntem „izolați, dar împreună” în acest imens test. Mi-a ieșit aproape un decalog.

Prima reacție în fața unei vești negative este de șoc, urmată de negare. “Nu există posibilitatea să mi se întâmple mie!”. Apoi intervin câteva capcane de gândire sau distorsiuni cognitive precum: suprageneralizarea.

Presupunem că experiențele anterioare se aplică în prezent. Dacă în trecut,
a fost girpa porcină sau aviară, epidemia de SARS înseamnă că epidemia cu COVID-19 nu este atât de gravă și va trece repede.

Minimalizarea:“Este precum gripă”, “Nu afectează decât bătrânii”, “Majoritatea au simptome ușoare” – sunt câteva din argumentele oferite care diminuează seriozitatea impactului acestui virus. Mortalitatea este ridicată și în rândul tinerilor, se răspândește foarte ușor, iar un simptom
banal pentru o persoană poate fi grav pentru altcineva.

Raționamentul emoțional: emoțiile noastre ne oferă indicii despre ce se întamplă, dar nu pot prezența clar situația. O încărcătura afectivă puternică într-o situație nu are valoare de adevăr. De exemplu putem crede că dacă virusul nu ne îngrijorează, înseamnă că este o banalitate și nu
întelegem de ce lumea exagerează.

Prezicerea viitorului:multe persoane neavizate cred că pot prezice ce se va întâmpla în viitor. Cum o să decurgă această situație. În urmă unor scenarii presupuse poate apărea reasigurarea falsă că totul va fi în regulă, datorită unui raționament emoțional.

Îndreptățirea:“Sunt îndreptățit să fac ce vreau!”, “Nu mă poate obligă nimeni să stau încasă, nu sunt un deținut!”. O persoană care se orientează după astfel de gânduri poate să creadă că are un comportament inofensiv. În acest context nu realizează riscul pe care îl prezintă și pentru celelalte persoane.

Filtrarea: motivul pentru care fake news are succes este acela că suntem capabili să obturăm anumite informații, pozitive sau negative, care nu se potrivesc cu perspectiva noastră. Acest lucru eșuează să ne prezinte o imagine de ansamblu. Ignorăm anumite informații care contrazic ceea ce credem noi și cum vedem noi situația.

Și nu în ultimul rând efectul Dunning-Kruger: persoanele cu compentențe scăzute sunt cele care și le supraestimează. Sunt incapabile să își observe lipsa acestor competențe, tipul persoanei ignorante și tupeiste, care știe cel mai bine ce face, mai bine decât alte persoane mai abile și chiar specialiști în domeniu. Vorba noastră, românul e expert în toate: politică, fotbal… și mai nou pandemii.

Ajută să avem un sistem, atât unul atunci când întrăm în casă: ce facem întâi, unde ne lăsăm geaca sau hanoracul, dar încălțămintea, apoi masca de protecție pe care am purtat-o; un sistem de curățare, dezinfectare a holului, a tălpilor de încăltămine, a măștii pe care am purtat-o, și de
igienă a noastră.

Pornirile pot fi negative dacă mă încrâncenez să râcâi vopseaua din spatele frigiderului pentru că acolo se poate ascunde virusul. Sunt multe cazuri în care ne dorim să facem mai bine ceva și nu înseamnă neapărat că rezultate vor fi mai bune.

Anumite persoane găsesc în curățenie o diminuare a tensiunii interioare, a anxietății. Însă cât să faci curat? Până se ia lacul de pe mobilă? Până sar rosturile dintre plăcile de gresie sau faianță?

Alternativă ar fi să ne bucurăm de curațenia făcută și să ne apreciem efortul depus cu ordinea făcută în casă. Apoi să ne orientăm gândul și atenția la ordinea noastră interioară, psihică și sufletească.

Prima săptămână a reprezentat o noutate, un concediu acasă. Lucrurile nu păreau atât de serioase și grave. Am considerat toți că durează puțîn. Apoi încetul cu încetul a început să se instaleze rutină haotică, acest lucru ne poate da peste cap. Recomandarea ar fi păstrarea ritmului obișnuit, de la ora de trezire, la intervalul de muncaă și restul de activități.

Este încurajatoare dinamica de pe siteurile de socializare cu acel hashtag #stămacasă, dar uită de un element psihologic care poate să facă diferența: vreau sau nu vreau să stau acasă?

Urmarea voluntară a unor instrucțiuni poate să ofere diferențe între o experiență negativă și una tolerabilă . Apoi dacă sunt o persoană căreia îi face mai multă plăcere să stea acasă o să îmi fie mai ușor să urmez îndemnul, dacă sunt o persoană mai activă s-ar putea să am
dificultăți.

Contează să analizez ce se petrece cu gândurile mele și emoțiile mele de nu mai pot să dorm sau să mă concentrez. Cum mă simt? La ce mă gândesc? Există posibilitatea să îmi fac mai multe scenarii care ajung să mă streseze și tensioneze, decât să trăiesc în momemntul prezent? Scrisul poate să ajute introspecția această și poate să clarifice anumite legături între gânduri, emoțîi și probleme de somn sau de concentrare și substratul lor.

Dacă am păstrat rutină zilnică din izolare similară cu cea de dinainte s-ar putea să ne fie mai ușor. Cu siguranță vor există schimbări de comportament și de interacțiune cu celelalte persoane pe care va trebui să ni le însușim.

Va există o stânjeneală, poate oamenii nu vor mai fi atât de înclinați să se pupe pe obraz în semn de salut. Reticența în interacțiune nu înseamnă o
respingere ci mai mult o adaptare treptată la un Nou, diferit de cel de dinainte. Prima zi de Nou va fi mai dificilă, dar nu imposibilă, apoi lucrurile vor deveni încet, încet mai ușoare, până când fără să ne dăm seama noul Nou, va deveni rutină.

Economiștii au mai multe modele și scenarii referitoare la ce ne rezervă viitorul. Din păcate până și modelele matematice sunt supuse modificărilor zilnice, săptămânale ce au loc în societate. În timp schimbându-se rezultatele finale.

Nu putem controla ce se va întâmpla, dar putem controla cum reacționăm. Această perioada este propice pentru a învesti în propria persoană, fie prin a revizui sau reface CV-ul, fie prin a întări anumite cunoștințe și de ce nu, de a clădi noi competențe profesionale și poate conexe domeniului de activitate.
Nu știm ce se va întâmpla, dar un lucru știm, suntem cea mai adaptabilă specie pe pământ care a supraviețuit atâtea sute de mii de ani de la savanele toride ale Africii până pe tărâmul înghețat din Arctic.

De obicei de ce ne este frică nu putem să fugim, un exercițiu de imaginație în care să vizualizăm cel mai sumbru scenariu ne poate ajută să găsim soluții. Îmi pierd jobul și am rate de plătit, de unde pot tăia din cheltuieli? Ce pot face mai departe? Pot caută joburi și în alte domenii de activitate? Pot face temporar part-time precum curierat de mâncare, ridesharing sau altceva? Sau pot să îmi vând mășina? Ce alte soluții pot găși? Acest exercițiu poate cauza anxietate, tensiune și disconfort dar acestea sunt temporare, scopul este de a mă ajută să găsesc soluții și
să mă adaptez.

În primul rând prin stabilirea și apărarea Timpului Meu. Cioplirea într-o perioadă a zilei al unui timp al meu și doar al meu.

Când să fac ceva care să mă reîncarce: sport, yoga, meditație sau
pur și simplu stau cu o ceașcă de cafea sau ceai în mână și ascult muzică, citesc o carte.

În paralel gestionarea relațiilor și activităților: Pot copiii să își facă un procent cât mai ridicat din teme singuri, că ajutorul oferit să fie cât mai mic? Pot cere ajutorul și eu pentru pregătirea mâncării și a mesei? Cum îi pot implică și pe cei mici să ofere, atât cât pot ei, un ajutor?

Există posibilitatea că anumite cereri de ajutor să fie mai degrabă cereri de atenție. Cei mici doresc prezența părintelui în activitatea lor. Din acest motiv o mutare a acestei atenției spre o activitate placută cum e un joc de societate sau o poveste citită, de exemplu, după teme poate să diminueze aceste cereri de ajutor.

Mai departe putem încerca transformarea unor treburi casnice în ceva mai hazliu, fun în care cei mici ne pot da o mâna de ajutor în timp ce se
distrează.

Nu poți fi singură persoană pe teren care driblează , centrează, șuteaza și mai apară la poartă, zi de zi. În astfel de situațîi e nevoie să discutăm și cu partenerul de viață și să stabilim cum depunem efortul că o echipă pentru un tel comun.

Supraexpunerea la știri nu este una benefică în special în această perioadă. Există o certitudine că în zilele care vor urmă numărul de cazuri raportate vor crește, laolaltă din păcate cu numărul de decese.

Din această privința, un timp limitat alocat știrilor și o informare din surse corecte, pentru a ne pune în temă cu ce se întâmplă ajută. Un televizor care merge pe fundal încontinuu pe un post de știri nu o să ne ofere ocazia să găsim un moment de liniște. Scopul benefic al limitării ar fi acela de a ne direcționa restul atenției departe de aceste surse anxiogene către
ceva care ne oferă un echilibru: o carte, un film sau un documentar bun, un curs online, putem ascultă podcasturi sau să găsim articole de calitate pe anumite teme ce nu țîn de pandemie. Nu în ultimul rând o activitate împreuna cu cei apropiați, cultivarea unui interes, unei curiozități
sau a unui hobby. În lume se petrec și alte lucruri înafară de pandemia această.

Această este o problemă cu care mă confrunt și eu. Din păcate fiind copiii lor acest lucru ne pune într-o poziție mai dezavantajoasă în aceste momente.

Ai noștri ne vor oferi diverse argumente, în special din poziția de rol de părinte. Vor consideră că este dificil să se ghideze după ce spun copiii, pentru că această inversare de roluri reprezintă un disconfort.

Pot consideră că nu vor păți nimic dacă vor ieși puțin din casă și dacă vor avea puțină viață socială în continuare, minimalizând riscul de infecție.

Poate pentru că le este dificil să își schimbe rutină, poate pentru că se simt singuri. Alteori cei în vârstă își schimbă percepția, devin mai împăcați cu propria mortalitate și preferă să riște ieșind din casă și să înfrunte consecințele decât să se simtă mizerabil închiși în casă.

Ajută foarte mult apelul video și înteracțiunea cât mai frecventă cu ei, pentru a combate singurătatea. Totodată adresarea întrebarilor deschise este mai benefică, decât instrucțiunile directe militărești.

Încurajează rațiunea din spatele anumitor decizii făcute de parinți și ne invită să îi ascultăm. Ajută să fim clari în exprimarea îngrijorării noastre pentru ei, a faptului că suntem o posibilă consecință negativă a unor decizii pe care le pot lua.

Uneori chiar și înarmati cu cifre si sfaturi, nu putem argumenta rațional o dorință a lor de a ieși din casă. Putem încerca a argumenta empatic făcându-i să se gandească la rude și nepoți și cum își pot periclita șansele de a se bucură de multe amintiri cu ei pe viitor. Contează să fim flexibili
și constanți precum o picatură de apă. Și să nu ajungem la conflicte deoarece ar cauza o mai mare rebeliune in comportamentul lor.

Este ok să mă simt pierdut în această perioadă. Este normal să mă simt copleșit de ceea ce se întâmplă, stresat și tensionat. Cu toții suntem sub un influența incertitudinii viitorului. A faptului că nimeni nu știe exact cât va dura și cum va evolua pandemia. . În primul rând contează să conștientizez ceea ce simt și să îmi validez emoțiile in astfel de momente. Ele sunt ok, pentru că nu există un model cum trebuie să reacționez în astfel de situații.

Este absolut normal să trăiesc diverse stări în această perioadă. În ciuda acestora aș putea încerca să văd și să trăiesc momentele mai plăcute din prezent. Pot face asta prin a scrie câteva motive pentru care sunt recunoscător. Lucruri care să țină de viața mea și nu de o comparație cu
ceilalți, fie că mă refer la sănătatea mea, la cei apropiați, fie la un lucru banal precum o ceașcă bună de cafea.

Bucuriile se găsesc în lucrurile mărunte, nu în cele grandioase. În momentele de zi cu zi în care reușesc să fiu atent la mine și la ce se întâmplă în jurul meu, la oamenii din viață mea și nu să mă las prins în roțile măcinătoare ale minții mele.

——————————————————————————————————————–

Acest articol face parte din demersului MedLife – Izolaţi, dar împreună. Susţinut de medici şi specialişti, demersul este menit să informeze corect şi să ofere suport medical şi emoţional celor care au nevoie.

#izolatidarimpreuna vorbeşte despre solidaritate şi despre cum putem acţiona responsabil în tot acest timp: prin izolare, prin informare corectă şi prin dedicare, cu empatie şi căldură, putem depăşi acest impas. Împreună facem ca adaptarea la aceste noi condiţii să fie mai uşoară. Să scăpăm de incertitudini, să fim responsabili şi rezilienţi în faţa provocării cu care ne confruntăm. Învăţăm să fim uniţi, prezenţi unii pentru ceilalţi, chiar dacă o facem de la distanţă, să ne protejăm pe noi, dar şi pe cei care au cea mai
mare nevoie. Pentru că în noi stă puterea de a schimba traiectoria acestei perioade şi pentru că fiecare dintre noi poate face diferenţa. Dacă crezi că acest articol poate să fie şi altora de ajutor, dă-l mai departe.