Cum poți suspecta că ai tuberculoză? 8 simptome importante, nu vă luați după aparențe

Am promis că până pe 24 martie când e Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei voi scrie zilnic un material despre tuberculoză, mă țin de promisiune, azi despre simptome.

  1. Tușiți de mai mult de trei săptămâni, o tuse seacă, poate părea mai degrabă supărătoare, un rest de răceală, ei bine, poate fi tuberculoză.
  2. Ați slăbit, fie și numai două-trei kilograme, poate vă convine, dar nu știți cum le-ați dat jos, poate fi tuberculoză.
  3. Obosiți ușor, urcând un etaj, ori mergând până la magazinul de pâine, poate fi tuberculoză.
  4. Se întâmplă să vă “doară spatele”, să simțiți un disconfort, poate niște înțepături în zona coastelor, poate fi tuberculoză.
  5. Dacă nu transpirați noaptea în mod obișnuit, dar constatați că vă treziți cu pijamaua udă, suspectați vreo febră nocturnă de care nu ați fost conștienți, poate fi tuberculoză.
  6. Dacă expectorați sânge, fie doar niște firișoare roșiatice, nu vă gandiți ca poate v-a curs sânge din nas și nu ați știut, poate fi tuberculoză.
  7. Faceți febră, fie și una ușoară, dar care nu dă înapoi câteva zile chiar dacă luați antitermice, poate fi tuberculoză.
  8. Ați făcut o pneumonie care a dat celebra “apă la plămâni”, nu o tratați superficial, poate fi tuberculoză.

Un pacient diagnosticat cu tuberculoză poate avea toate simptomele de mai sus, sau poate avea numai unul, așa a fost cazul meu, am tușit luni la rând, timp în care am mers la medic, dar diagonosticarea a fost greșită vreo 5 luni. Pentru că au primat aparențele.

Chiar dacă nu proveniți din clasele sociale cu risc de a contacta boala, nu ați fost în zone sărace, prin vreun spital de boli înfecțioase, ori nu cunoașteți pe nimeni care să fi avut boala, nu înseamnă că nu o puteți face voi. Microbul nu stă închis în ghetouri ca sa-și merite numele de “boală a săraciei”. Microbului nu îi pasă ce mașina conduceți, ce funcție aveți ori dacă  sunteți proprietari sau nu ai unei case, îmbolnăvește pe oricine are sistemul imunitar suficient de slab ca să nu se poată apăra.

Diagnosticul se pune după un examen radiologic, o testare de spută (ceea ce expectorăm din plămîni), România are la dispoziție teste rapide de diagnosticare, în 48 de ore e confirmat rezultatul, și o analiză de sânge. Tuberculoza este cea mai vindecabilă dintre bolile contagioase.

Din păcate, România este țara cu cel mai mare număr de bolnavi din UE.

Avem nevoie de Legea Tuberculozei ca de aer, pentru că documentul care așteaptă votul în Camera Deputaților aduce sprijinul social și psihologic care lipsește actului medical.

Vă las aici petiția pentru Legea Tuberculozei, poate mă ajutați să o dăm mai departe celor care încă nu au semnat-o! Mulțumesc!

 

 

 

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Despre autor

Sunt Paula Rusu, jurnalist, am facut televiziune 16 ani la toate posturile mari. Poate o să mai fac. Sunt în continuare jurnalist la mine pe blog și pe Live cu Paula din Sufragerie, trainer de comunicare, moderator, blogger, activist pentru sănătate.

Galerie Foto