Eu cred în minuni!
Sunt momente în viaţa pe care ne e atât de greu să le traversăm singuri, dar de cele mai multe ori tot momentele acestea sunt cele care ne arată cine sunt îngerii fără aripi de lângă noi. Zilele trecute căutam un ajutor în plus pentru o prietenă bună căreia, dacă aş putea, i-aş împrumuta îngerul meu păzitor o vreme. Atunci când sănătatea nostră e pusă la încercare, gandurile bune care vin spre noi sunt leacuri de suflet. Imi aduc aminte că eram în spital, când îngerii mei fără aripri, Ana şi Nadina, au venit lângă mine cu eclere şi cireşe. Mi-au adus putere şi încredere, de restul se ocupau doctorii. Acum, altcineva are nevoie de ajutorul meu, iar Malvina, un alt înger care mi-a umplut camera de spital cu flori, la propriu, mi-a arătat armata ei de Arhangheli.
Poate nu ştiţi, dar arhanghelii sunt şapte îngeri de lumină, căpetenii ai cetelor îngereşti, sunt numiţi purtătorii veştilor bune.
De veşti bune are nevoie şi prietena mea. Povestea Arhanghelilor spusă acum de creaţiile Malvensky nu e doar despre bijuterii frumoase, ci o rugăciune sinceră pusă în aur ori argint. Arhanghelul meu se cheamă Rafael, un înger care aduce vindecare şi putere. Nu mi-a fost greu să îl aleg.
Noi, oamenii, suntem mici atunci când viaţa ne încearcă. Nici nu ştim cât de mici până când Dumnezeu nu ne dă măsura puterii lui nemărginite. “O minune e mereu gata să se întâmple, trebuie doar să crezi!” – e mesajul pe care il duc cu ei Arhanghelii. Eu cred în minuni. Am crezut întotdeauna!
Sa crezi mai departe in ingerul tau pazitor si-ti va fi bine .