Să vă povestesc cum se umilește o pacientă în vârstă într-un spital din București

Am stat azi ca la serviciu pe la ușile medicilor în două spitale din București, însoțitor pentru cineva vârstnic din familie cu niste probleme la picioare, niște răni care refuză să se vindece. Așa am ajuns cu trimitere la o domnă doctor medic primar dermatolog la spitalul Colentina. Nu pun la socoteala că am așteptat ore bune la ușă, fiindcă pacineții internați în spital sunt primii pe lista de vizite a medicului care îi are in îngrijire.

Când întrăm în cele din urmă încabinet am o mică bucurie, o doctoriță blondă ce parea de varsta mea, un medic tânăr îmi zic. Bucuria mea a ținut fix o jumătate de minut, cu o voce imperativă o ia la întreabări pe doamna de 80 de ani pe care o însoțesc care abia reușise să ridice puțin pantalonul de sub care se vedeau pansamentele de pe gambe.

– De ce ați venit la mine? Ce căutați la dermatolog? La cardiolog trebuia să mergeți nu la mine.

Mă dezmeticesc brusc din uluială. Bătrâna cu probleme de sănătate e luată la bani mărunți de medicul de la care așteptam o solutie.

– Am venit la dumneavoastră pentru că aici avem trimitere de la medicul endocrinolog, nu am dat buzna de pe stradă în cabinet. Îi răspund eu, femeia în vârstă de pe scaun e mută și cuminte.

– Sigur, atât a știut edocrinologul să va trimită la dermatolog. Nu a văzut că sunt umflate picioarele, asta e  problemă cardiacă eu ce să vă fac?

– Poate vă uitați la răni, că sunt pe pielea picioarelor, de asta suntem la dermatologie, măcar să vă faceți o opinie, răspund la fel de tăios. Simțeam cum îmi urcă tensiunea.

– N-are sens! Trebuie să o vadă un cardiolog și eventual să mă cheme pe mine dermatolog, nu așa, direct la dermatolog.

– Doamnă, refuzati să vă uitați la pacient, de unde știți măcar unde să ne trimiteți? Nu mai eram nici zâmbitoare, nici amabilă, nici calmă, ci plină de nervi.

– Uitați cum facem, eu vă pot scrie un antibiotic. Îmi zice de parcă s-ar oferi să-i prescrie doamnei niște cireșe. E momentul în care văd negru în fața ochilor.

– Pentru ce prescrieți antibiotic fără o analiză, fără un minim consult? Simțeam că mă sufoc de indignare.

– Pai ar putea fi o infecție ascunsă în rănile care nu se vindecă. Se mai înmoaie puțin doctorița. Poate se aștepta să ne bucurăm că prescrie un antibiotic. Habar nu am.

– Doamnă, așa prescrieți antibiotice, oricui vi se pare ca “ar putea fi”? Vă dați seamă că îmi propuneți să facem niște teste cu antibiotice așa după ureche pe cineva în vârsta cu niște probleme vizibile de sănătate la care nici nu vreți să vă uitați? Și în plus sunteți agresivă și superficială. Suntem aici pentru ca ne dorim o soluție nu mai multe probleme decât avem.

Nu e dialog imaginar, o vedeam cum se schimbă la față.

– Uitați cum facem, cred că ar putea fi o infecție acolo. Vă dau o trimitere către Matei Balș (spitalul de boli infecțioase) și scriu “rog internare”.

Cu alte cuvinte doamna doctor primar comitea exact același “păcat” precum medicul endocrinolog care ne-a trimis la Dermatologie. Cu mențiunea că endocrinologul a fost de bună credință, o suferință a pielii se trimite la dermatolog. Am fost la Balș, am mai stat la niște uși și am ajuns la alt dermatolog care a luat probe pentru niște analize, a făcut o examinare completă, fără nicio internare la final.

Oribilă experiență. M-am întrebat cum ar fi vorbit doamna doctor primar cu doamna de 80 de ani dacă nu eram acolo. Poate i-ar fi dat antibiotice pe care să le fi luat ca pe bomboane că și așa pacientul  părea că nu contează.

Nu am concluzii, doar o revoltă uriașă. Cât preț punem pe bătrâni fix atât respect merităm, oricare dintre noi!

(