Nu e prima dată când unii medici fug de pacienții infectați și le refuză tratamentul

Mai întâi l-au internat la sanatoriul de la Moroeni. Avea 46 de ani și era diagnosticat cu tuberculoză forma rezistentă la antibiotic. Era numai inceputul necazurilor lui.  După o lună de zile piciorul stâng a început să se umfle, să se învinețească și să il doară tot mai rău. L-au trimis la spitalul județean de la Târgoviște cu o ambulanță, l-au consultat la cardiologie, bănuiau că e ceva legat de circulația sanguină, dar nu au găsit nimic. L-au pus în ambulanță și l-au trimis înapoi la Moroeni, a doua zi l-au programat la dermatologie, tot la Târgoviște. Incă un drum cu ambulanța de la Moroeni.

– La dermatologie au zis că e de la mâncare și l-au trimis înapoi la sanatoriu! – îmi zice soția lui. Peste câteva zile piciorul s-a transformat în rană. Ne-au zis de la sanatoriu că au vorbit și îl trimit la București, direct la Marius Nasta.

Bărbatul a ajuns în capitală cu o insuficiență venoasă atăt de gravă încât nu se mai putea face mare lucru pentru piciorul lui. L-au preluat în secția MDR de la Marius Nasta, iar doamna doctor care se ocupa de el a început să caute o soluție pentru problema tot mai gravă de la picior. Telefoane peste telefoane și călătorii zilnice ale pacientului la spitalele din București. Era foarte grav, ca sa-i salveze viața trebuia tăiat piciorul.

– Fundeni, Bagdasar Arseni, Floreasca, Balș  de miercuri până sâmbătă am fost prin toate spitalele. Mă pansau, se uitau la rană, îmi dădeau cu alifie și mă trimiteau înapoi. Mi-au zis că nu se bagă nimeni – e mărturia bărbatului.
– I-au zis că e în stare gravă, dar că nu îl operează că are tuberculoză. A dat în depresie, era nevos, trebuia să îi pun pampers că nu putea merge la baie. Peste tot i-au spus că nu pot să îi facă operația. Ne-au trimis și acolo și acolo și au zis că nu se bagă. L-au operat la Carol Davila până la urmă că a sunat doamna doctor de la Nasta pe ceva cunoștință. Dar a doua zi l-au trimis înapoi la Nasta, când l-am sunat să mergem la el ne-au zis că l-au trimis înapoi.

Un om cu nevoia unei aputații a fost purtat din spital în spital o săptămână fiindcă medicii de la chirugie se temeau de tuberculoză. Nu e primul caz în care medici din alte specialități refuză să trateze pacienți cu tuberculoză ca să nu se îmbolnăvească ori pe motiv că nu pot dezinfecta sala de operație deși operațiunea asta se face face după standardele clasice. Medicii care tratează tuberculoză nu de puține ori sunt în situația de a se milogi de confrați ca pacienții lor să fie primiți și tratați pentru celelalte boli de care suferă. Cum poate fi numita o asemenea atitudine altfel decât cinism față de pacient?

Să vă mai povestesc o situație. Pe colega mea de salon de la Marius Nasta, o fată de 21 de ani cu tuberculoză ganglionară (forma asta este absolut necontagioasă, nu se ia, nu se dă) au refuzat-o la operație spitalele Floreasca și la Elias, departamentele ORL. Tuberculoza ei era situată la nivelul unui ganglion de la gât care ieșea ca o corcodușă prin piele și trebuia scos chirurgical. A plecat din spital neoperată. S-a dus în Italia unde i-au scos ganglionul cu tuberculi într-o secție clasică de chirurgie, că nu au spitale TBC în Italia.

Și acum mă întorc la declarația profesorului Cordoș de la Marius Nasta în contextul deceselor provocate de acinetobacter: ”La noi vin pacienți foarte gravi. Iar acest acinetobacter, nimeni nu a spus până acum, a fost trimis de la Balș, cu pacient infectat, pentru că la noi a venit să fie tratat pentru infecție respiratorie. “

Daca pacienții cu tuberculoză, necontagioși, perfect tratabili în alte specialități, cu diagnostic clar și tratament sunt refuzați de alte spitale, cum credeți că stă treaba cu pacienții infectați cu microbi intraspitalicești care sunt trimiși de la un spital la altul? Poate fi un răspuns obișnuința de a refuza pacienți infectați, iar din pricina asta unele infecții oportuniste, cum e acinetobacterul rezistent, să nu fie trecute în fișa pacientului? Iar până identifici microbul la pacientul nou-venit să se mai infecteze unul-doi numai fiindcă sunt cu imunitatea la pământ, cu cine știe ce probleme de sănătate și acum în contact cu un microb de spital ultrarezistent la antibiotic?

E cel mai facil să ne revoltăm public că nu ne place ceea a declarat un medic, nu unul oarecare ci unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi toracici, însă e necesar să vedem care e realitatea. Nu cumva o practică incorectă față de pacient și față de colegii medici din alte spitale care n-au de unde să știe că pacientul care le e transferat aduce și un microb intraspicalicesc se perpetuează în mod iresponsabil? Infecții intraspitalicești sunt toată lumea civilzată, diferența e că la noi sunt ascunse, nerecunoscute, nedeclarate, ceea ce duce la acțiuni târzii împotriva  microbului rezistent la antibiotice.

Într-un mod pe care eu nu îl înțeleg, infecțiile nosocomiale sunt o rușine în România, în viziunea unor medici și atunci sunt ascunse, nedeclarate. Institutul Nasta a facut ceea ce e normal în situații de felul ăsta, a declarat înfecția la DSP încă de la depistarea microbului, în 9 februarie, numai că dacă pacientul a venit de la Balș cu infecția si spitalul ăsta ar fi trebuit să o declare.

Vă amintiți de Colectiv? Pacienții care au ajuns în străinătate nu aveau trecute nici ei pe fișe infecțiile nosocomiale. E un obicei care se tratează mai greu decât infecțiile rezistente la antibiotic și ucide prin imprudență.

Caut și eu răspunsul.