Copiii antivacciniștilor cer să fie vaccinați. Noua generație care luptă împotriva voinței părinților antivaxxeri
La începutul lunii Ethan Lindenberger, un tânăr de 18 ani din statul Ohio, a apărut în fața Comisiei de Sănătate a Senatului American ca să vorbescă despre modul în care a decis să se vaccineze în ciuda părinților antivacciniști care i-au refuzat toate vaccinurile de-a lungul copilăriei. E băiatul din poză.
Mama lui a aflat despre mesaj și a contraatacat întrebând public cum își poate opri fiul să nu se vaccineze. A urmat un val de mesaje ironice.
“Tușeste în preajma lui, poate ai noroc și nu mai prinde vârsta de 18 ani.”
“Oamenii de știință ar trebui să-l răpescă pe băiatul tău ca să vadă cum a făcut de a ajuns la vârsta de 18 ani.”
“Fii fericită, ai crescut un băiat mult mai deștept decât tine.”
În audierea din Senat băiatul a spus că mama lui și-a luat informațiile pe baza cărora și-a făcut convingerile antivacciniste de pe facebook. Când a fost întrebat de unde și-a luat el informațiile despre vaccinare, Ethan a mărturisit că a căutat pe site-urile Organizației Mondiale a Sănătății și pe cel al CDC ori ale altor centre de prevenire a răspândirii epidemiilor.
O boală eradicată în SUA a revenit după 14 ani
În momentul de față America înregistrează peste 200 de cazuri de pojar/rujeolă, boală care a fost considerată eradicată la începutul mileniului. Dar antivacciniștii au schimbat lucrurile în ultimii 20 de ani.
În 2000, Statele Unite ale Americii declarau eradicat pojarul (rujeola). După definiție asta înseamnă că vreme de 12 luni nu s-a mai înregistrat niciun caz de pojar în America, țară unde se face vaccinul împotriva aceste maladii.
Cum valul antivaccinist a început să crească, să tot crească, le știți argumentele: nu mai există boala, pe copilul meu îl protejează ceilalți care sunt vaccinați, crează autism și alte prostii; a fost doar o chestiune de timp pâna când rujeola a început să facă din nou victime.
La 14 ani de la eradicare (2014) America se confrunta cu primul mare val de pojar, vreo 700 de oameni se îmbolnăvesc grav de rujeolă dintre care unii mor din cauza aceste boli a copilăriei. Centrul pentru Boli Transmisibile din SUA confirmă că majoritatea celor care au luat acest microb care se transmite prin aer sunt oameni nevaccinați, iar “measles outbreak” continuă: 2015, 2016, 207, 2018, 2019.
Și acum incepe povestea revoltei copiilor antivacciniștilor. Ethan nu e singurul care a căutat să se vaccineze deîndată ce a făcut 18 ani. Una câte una răsar public poveștile acestor copii.
Un baiat de 15 ani a postat recent pe o rețea de socializare că în ultimii 4 ani încearcă să-și convingă mama antivaccinistă și susținătoare a homeopatiei să îl lase să se vaccineze, fără success. Băiatul cere sfaturi despre cum ar putea să se vaccineze fără consimțământul părinților. Povestește cum la un moment dat a abordat subiectul în cabinetul medicului de familie rugându-l să o convingă pe mama lui să îl vaccineze. In cele din urmă a fost lăsat să fie vaccinat împotriva tetanosului și a poliomielitei, însă mărturisește că ceilalți frați mai mici sunt nevaccinați. Cred că nu surprinde pe nimeni faptul că părinții sunt vaccinați.
Alt băiat de 16 ani s-a vaccinat la școală deși mama lui era în crize prin telefon, apoi a povestit întrega istorie pubic. Șocant e număul mare de răspunsuri din partea altor tineri care se confruntă cu aceeași situație în familie, părinții le-au refuzat vaccinarea, iar ei așteaptă majoratul ca să poată decinde singuri pentru propria vaccinare.
În loc de concluzii
- O celebră jurnalistă americană, mare influencer antivaccinare, a murit de gripă în primele zile din 2019. Culmea e că antivacciniștii au transformat drama într-o teorie a conspirației. De fapt cred că numai mie mi se pare culmea, conspirația e modul lor de “lucru”.
- Un politician italian, mare antivaccinist, nevaccinat, a ajuns în spital zilele acestea diagnosticat cu varicelă. Boala poate fi ucigașă, iar virusul transmis la o femeie gravidă procuce malformații irevesibile fătului.
- Italia a întrodus la început de an obligativitatea vaccinării. 10 vaccinuri sunt obligatorii în copilărie, iar pruncii nevaccinați nu sunt primiți la școală și părinții lor sunt amendați cu sume care pot ajunge la 3500 de euro.