Get 30% off our store with coupon code 30PERCENTOFF!
Banner
Sănătate

Apocalipsa antibioticelor? Cum au devenit microbi banali, monştrii care ne ucid

Intrăm în “evul mediu” al antibioticelor – e semnalul de alarmă tras de raportul despre eficienţa antibioticelor cerut de premierul britanic.  Supermicrobii ar putea ajunge să ucidă 10 milioane de oameni până în 2050 spune concluzia acestui document.

Tratamentul haotic cu antibiotice administrate la orice banală răceală, că e, că nu e nevoie. Refuzul unor părinţi de a-şi vaccina copiii împotriva unor boli contagioase în prag de eradicare, tratamente cu antibiotice neduse până la capăt din varii motive, toate acestea sunt premizele care transformă microbii în balauri. Monştrii cei noi nu mai pot fi stârpiţi de ceea ce a descoperit medicina pâna azi. De ieri America e în alertă după ce au descoperit  primul caz de infecţie cu E coli care nu mai răspunde la niciun antibiotic. E coli – infecţie urinară!

Nu e singurul microb care a devenit supermicrob.  Bacilul Koch care in mod normal  se tratează cu o combinaţie de 4 antibiotice plus alte câteva medicamente a dezvoltat o rezistenţă făra precedent. MDR si XDR nu vă spune sigur nimic , dar ar putea fi acronimele morţii.  Sunt cele doua forme de tuberculoză rezistentă la tratament şi super rezistentă. Adică antibioticele iniţiale, devenite ineficinte sunt înlocuite cu altele, mai multe , se prelungeşte perioada de tratatament, efectele adverse sunt înfiorătoare, iar unii dintre cei diagnosticaţi cu aceste forme nu supravieţuiesc atacului microbilor.

S-a ajuns aici fiindcă avem pacienţi care din motive de sărăcie, în loc să ducă tratamentul până la capăt, deîndată ce se simt mai bine opresc tratamentul ca să revină la muncă. Alţii, pentru ca îndură greu efectele celor 14-16-18 pastile luate zilnic abandonează lupta. Pe alţii, pur şi simplu nu îi intereseaza dacă trăiesc ori mor. Microbul care a a fost tratat parţial cu antibiotic devine puternic şi e contagios. Chiar dacă nu mergeţi prin locurile unde trăiesc amărâţii, ei  sunt printre noi: la piaţă, la mall, la biserică, la cinema.  E problema noastră, a tuturor, nu doar nu a lor fiindcă sunt bolnavi şi, unii, inconştienţi!

De ce am ajuns aici? ” Sunt mai multe motive, dar cel mai important este lipsa de vointa politica. Si asta are in sine mai multe cauze. Exista multe slabiciuni in Ministerul Sanatatii din Romania. De pilda, in ultimii 25 de ani, mandatul unui ministru roman al Sanatatii a fost in medie de un an. Aceasta lipsa de continuitate afecteaza coerenta si de aceea TBC-ul nu a devenit o prioritate. In particular, tuberculoza rezistenta la tratament a devenit o problema in Romania si tratarea ei nu a devenit o prioritate din cauza acestei lipse de continuitate. Rezolvarea situatiei TBC-ului in Romania trebuie sa fie o prioritate pe termen lung, doar asa poate fi abordata situatia. Din cele 10 milioane planificate pentru tratarea tuberculozei in 2013 au fost cu adevarat alocate doar 4. ” – sunt vorbele lui Martin Koehring, senior editor Economist Intelligence Unit intr-un interviu acordat acum cateva luni celor de la Hotnews.

Vrem să schimbăm legea, proietul realizat de Romanian Angel Apeal si Asociatia pentru Sprijinirea Pacientilor cu Tuberculoza Multidrog Rezistenta e în dezbatere publică până la sfărşitul lunii mai pe site-ul Senatului, puteţi să scrieţi aici:  https://www.senat.ro/LegiProiect.aspx .

 

V-am spus că nu ma las!

Tuberculoza ucide, tuberculoza se tratează, tuberculoza se vindecă.

 

 

This article has 1 comment

  1. Popa Stan

    LUPTA FATA DRAGA PANA VEI IZBANDI …CEI CARE SE VOR VINDECA ITI VOR MULTUMI ,CHIAR DACA NU VOR STI NICIODATA CA AI LUPTAT PENTRU EI

Leave a Reply to Popa Stan Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Banner