Sănătate

Cei mai ascunși bolnavi ai României – studiul care ne pune din nou pe ultimul loc în Europa

Am sunat-o și i-am zis ca vreau să ne vedem cu puțin înainte de Crăciun. I-am spus că documentez un material despre felul în care sunt văzuți în România pacienții seropozitivi și că am nevoie de ajutorul ei. Ne-am întâlnit la cafeneaua de pe colț, ca de obicei. Până să apucăm să ne salutăm mi-a zis:

– Să știi că eu nu mai vreau să vorbesc despre asta. Nu mai vreau să spun nimănui că sunt infectată. Așa mă protejez și pe mine, că oricum nimeni nu mă poate proteja și pe nimeni nu interesează decât să o ia la fugă dacă se poate.
– Ai mai pățit ceva?
– Da, mă chinuie din nou gastrita cea veche și m-a trimis medicul de familie să fac o endoscopie. Mă știi, i-am zis gastrologului că sunt seropozitivă, dar că sunt bine de ani mulți. Parcă i-am zis că am ciumă. Mi-a spus că nu poate să îmi facă analiza că a intervenit ceva urgent, să revin a doua zi. M-am întors și mi-a zis fata de la programări că domnul doctor mă roagă să nu mă supăr, dar nu mă poate primi nici azi, nici altă dată.

Prietena mea are putin peste 30 de ani și e din lotul celor infectați cu HIV în spitalele din România în anii ’90. Când am cunoscut-o, acum vreo 7 ani, era voluntar într-un proiect în care citeam povești cu rândul unor copii din centrele de plasament, țin minte că mi-a întins mâna și mi-a zis:

– Eu sunt Adriana și am HIV! Stai liniștită, nu se ia dacă dai mâna cu mine.

Era prima oară când vedeam pe cineva seropozitiv. Primul gând a fost “dar pare atât de sănătoasă și…. nebună. Cum să spui așa ceva în gura mare?” – mă gandeam doar cât de infricoșătoare e formula HIV-SIDA. O urmăream pe furiș ca să văd dacă face ceva diferit, dacă se comportă altfel, dacă suferă de ceva, dar nu spune și m-a prins.
– Știu că te uiți la mine și aștepți să vezi ceva ieșit din comun. Așa fac toți când le spun că sunt infectată. Și a început să râdă.

7 ani mai târziu a decis să nu mai vorbească despre asta cu cei care până acum nu știu nimic despre faptul că e seropozitivă. Nu din princina virusului care e sub control total fiindcă își urmează tratamentul cu sfințenie, ci ca să se poată proteja de stigmat, de prejudecăți, de refuzul venit de la unii dintre cei care ar trebui să îi acorde sprijin medical. Brusc toate întrebările pe care voiam să i le pun au primit un răspuns brutal și neașteptat.  De când o știu lupta cu toată onestitatea împotriva barierelor ridicate de lipsa de cunoștințe elementare medicale, împotriva condamnării sociale a persoanelor seropozitive, acum părea învinsă, obosită. Explicația e fix in datele despre care voiam să îi cer parerea, dar nu am mai avut curaj să o fac.

Românii au cele mai puține cunoștințe generale despre HIV/SIDA din Europa

Un studiu realizat în 12 țări din Europa ( Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Irlanda, Austria, Olanda , Elveția, Ucraina, Rusia și România) ne plasează pe locul întâi în ceea ce privește lipsa de educație medical atunci când se vorbește despre HIV-SIDA.

Doar 3 din 10 români și-au făcut vreodată testul HIV. Asta în contextul în care, în România există în prezent aproape 16.000 de persoane cu HIV, iar analiza ultimilor 10 ani arată că numărul noilor îmbolnăviri a rămas constant.
5 din 6 români nu se simt confortabil cu ideea de a avea un partener seropozitiv, chiar dacă infecția cu HIV se poate trata, iar un partener infectat, cu tratament corespunzător, poate ajunge să nu mai transmită virusul mai departe.
Peste 60 de procente dintre cei chestionați nu vor nici să aibă colegi de muncă diagnosticați seropozitivi.
7 din 10 români consideră că persoanele care trăiesc cu HIV nu ar trebui să poată practica orice meserie, indiferent de stadiul infecției lor cu HIV.

Cifrele astea pe care le găsiți integral aici mi-au adus aminte de una din cele mai crude manipulări de după 1989, cum că Occidentul ne va aduce cel mai mare blestem care  înseamnă SIDA. În vremea asta, de ani buni de zile copiii și nu numai erau infectați în spitalele românești cu virusul HIV prin instrumentar prost sterilizat, trasfuzii cu sânge infectat. Din păcate nivelul de informare în rândul românilor a rămas aproape același, iar cea mai bună dovadă e însuși faptul că există chiar și în rândul corpului medical, profesioniști care nu știu cum să abordeze o persoană infectată cu virusul HIV.   

* 1 din 5 români nu face diferența dintre HIV și SIDA.
Infecția HIV poate rămâne nedepistată mulți ani în organismul cuiva care a fost infectat la un moment dat și să nu provoace efecte. Abia când organismul se îmbolnăvește diagosticul este SIDA, ultimul stadiu al infecției. O persoană infectată cu virusul HIV poate să nu ajungă niciodată la acest  stadiu dacă microbul este descoperit la timp și începe tratamentul împotriva multiplicării lui.

* 1 din 3 români crede că HIV se poate transmite dacă folosește aceeași periuță de dinți pe care o persoană diagnosticată cu virusul HIV a folosit-o în prealabil.
Ceea ce regret e că în chestionar nu sunt întrebați oamenii dacă cred ca HIV se transmite prin îmbrățișare, sunt convinsă că am fi aflat că un număr mare de oameni se tem să atingă pe cineva care are acest diagnostic, nu ar pune mâna pe clanța ușii după cineva despre care știu că are HIV sau nici nu ar sta la același birou. E identică lipsa de informare și la tuberculoză deși niciuna dintre aceste maladii nu se transmite prin simpla atingere.

* 1 din 5 români crede că HIV se poate transmite prin sărut.
Fals, fals, fals!

În ciuda faptului că în ultimii 30 ani au avut loc campanii de informare privind transmiterea virusului HIV, țara noastră se confruntă în continuare cu o serie de mituri și idei preconcepute. De altfel, doar 15% dintre românii chestionați au auzit vreodată de o campanie de informare despre  prevenirea îmbolnăvirii cu virusul HIV, în ultimii doi ani.

De parcă nu ar fi de ajuns, România riscă să fie sancţionată de Consiliul Drepturilor Omului al ONU întrucât nu a implementat recomandările transmise în ianuarie 2018, respectiv acelea de a bugeta şi adopta Planul Național Strategic HIV/SIDA.

Este vorba despre singurul document care detaliază intervențiile de prevenire în domeniul HIV/SIDA. Majoritatea serviciilor de prevenire în rândul grupurilor vulnerabile au fost derulate de ONG-uri, în principal cu fonduri internaţionale. Planul a fost elaborat în octombrie 2017 și publicat în transparență decizională de către Minister în decembrie 2018. Nu a fost niciodată aplicat pentru că acest plan a “beneficiat” de o soluție românească, a fost “aprobat fără buget”; adică neaplicabil fiindcă nu e finanțat.

Până în 2020, scopul ONU și al Organizației Mondiale a Sănătății e ca 90% din populaţia globului să fie testată, 90% din cei diagnosticaţi să urmeze tratamentul şi 90% dintre cei care iau tratament să aibă încărcătura virală nedectabilă pe aparatura din spitale. Asta însemnă că nu am mai avea transmiteri. Asta înseamnă servicii de prevenire şi îngrijire ok, ceea ce în România așa cum arată realitatea azi, e imposibil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.