Copiii pe care statul abia dă 12 lei
-De ce eşti supărat?
-Nu sunt supărat, aşa sunt eu, trist! Îmi răspunde Claudiu. Are 7 ani şi e in Preventoriu de la Ilişua de doi. E baieţelul blond pe care il vedeţi în spatele fetelor din poza de mai jos.
Claudiu mai are două surioare internate împreună cu el. Cea mai mică are 3 ani, Nico, şi e cel mai mic copil care doarme în pătuţurile de la Preventoriu. O iubeşte toată lumea.
-Tu de ce plângi, ţi-a făcut rău cineva?
-Nu, mi-e dor de mama!
-Vrei să te îmbraţişez?
-Nuuu, mi-e dor de mama! Are vreo 7 ani şi el. Nu i-am ţinut minte numele, dar plânge cu lacrimi care curg şiroaie pe obrajii mici. E puiul din poza de mai jos.
S-a liniştit puţin când a primit pachetul cu daruri si cutia cu puzzle. El s-a liniştit iar pe mine mă doare sufletul. Îmi dau seama că putem să le ducem acestor copii toate bogaţiile pământului, nimic nu poate înlocui îmbraţişarea mamei care lipseşte. Si totusi darurile de la dvs le-a adus bucuria pentru care eu nu gasesc cuvine.
Sunt 60 de copii internaţi la Ilişua,unii mici de tot, alţii mai mari, adolescenţi. Statul nu vrea să ştie de ei. I-au pasat de la Ministerul Sănătaţii, la Casa Naţională de Asigurări de Sănatate, la Ministerul Muncii (oare ce asasin social o fi venit cu ideea asta?). În cele din urmă i-au “rezolvat”, i-au trecut la Consiliului Local Uriu. Din taxele şi impozitele a vreo trei mii de suflete să se plătească şi cheltuiala Preventoriului. Noroc că omul sfinţeşte locul, iar directorul Lucian Magda, localnic şi el, a reuşit să iî pună la respect pe oamenii mari de la Bucureşti şi să-i oprească de la închiderea preventoriului, unica speranţă pentru copiii care sunt adăpostiţi aici. Sunt orfanii cu părinţi pentru care statul dă 12 lei pe zi, bani de hrană şi tratament. Atât, nimic mai mult! Cam cât costă meniul zilei într-un retaurant fără pretenţii: o ciorbă, un felul doi şi o apă… Nu-i vorbă că ei mănâncă şi mic dejun, şi cină, poate şi o gustare! Pe unii dintre aceşti copii părinţii care suferă de tuberculoză îi mai iau acasă, pe alţii nu. Sunt mulţumiţi că au dat copiii la stat, că merg la şcoală acolo, la Preventoriu şi că le încasează alocaţia. Alţii sunt orfani. Au rămas ai nimănui după ce tuberculoza le-a ucis ambii părinţi. Cred ca sunt cei mai frumoşi fraţi dintre copii înternaţi. Îi ştiu dar nu vă pot spune care sunt fiindcă m-au rugat ca dacă postez să nu pun poze cu ei că nu ştie multă lume că sunt în Preventoriul TBC şi pe “facebook se află totul” – a spus cel mai mare dintre ei. Sunt vreo 15 copii care nu pleacă niciodată din Preventoriu, nici de Crăciun, nici de Paşti, niciodată.
De asta vă spuneam că darurile de la dumneavoastră nu sunt de Moş Crăciun. Niciunul dintre noi nu îşi cumpăra chiloţi, maieuri, pijamele, bocanci de iarnă ori geacă pentru vremea rece, periuţă de dinţi, de sărbători. Le-aţi făcut acestor copii iarna mai uşor de trecut. Au facut parada cu lucrurile primite. Isaura s-a imbrăcat din cap până în picioare cu lucurile noi.
Denis era in culmea fericirii ca are un carton pe care e scris numele lui şi se luptă să-şi lipească numele pe uşă. Denis are 4 ani şi m-a vrăjit de tot.
Priviţi si feţele altor copii după ce şi-au primit cadourile. Ea e Petruţa, sora lui Denis.
PS Vreau să mulţumesc doamnei necunoscute care a venit de la Bistriţa cu puţin înainte să ajunem noi ca să le aducă dulciuri copiilor şi lui Călin Costan de la clinica ICCO din Braşov pentru că a făcut posibil ca darurile să ajungă de la Bucureşti la Ilişua.
Vreau să mulţumesc voluntarilor de la Facultatea de Stomatologie, anul VI de la Universitatea Titu Maiorescu.
Şi mai vreau să mulţumesc lui Marius Dumitru de la ARB-TB. Mă-nclin!
fotocredit: Cristian Alexandru Lăţcan
Mi-ați făcut ziua frumoasă! Aș fi vrut mult să pot veni…poate data viitoare.
multumesc, Paula!
Buna seara
Ma numesc Alexandra si am 23 de ani si eu am trait in acel loc pt cateva luni impreuna cu frati mei pana cand bunici mei ne-au scos de acolo asta o fost daca bine zic prin anul 2007 .
Nu doresc la nimeni sa traiasca in acel loc mie una nu mi-a placut deloc bunici mei a dat la tot felu de televiziuni telefoane sa mearga si sa vada ce este in centru acela de orfelinat si cata “Mafie “ exista desi eram sanatosi toti trei mama o aflat de o asistenta care zicea cum poate sa faca sa ne bage si pe noi acolo cu tot felul de boli ca sa ne primeasca .
Nu vreau sa invinovatesc pe nimeni dar aceea femeie nu avea inima deloc o destramat o familie si de cand mama ne-a lasat in acel orfelinat nu am mai vazut-o sau sa o aud la un telefon .
Imi pare tare rau Alexandra, pentru experienta ta.