De ce unii bolnavi cu tuberculoză nu mai trebuie internați în spital?

“Ministrul Sănătății dă afară din spitale bolnavii de tuberculoză” – atât a înțeles un jurnalist oarecare din proiectul pilot prin care pacienții din capitală diagnosticați cu tuberculoză necontagioasă pot să urmeze tratamentul la domiciliu, fără a mai fi nevoie să fie internați pentru că nu reprezintă un pericol pentru nimeni.  De fapt nu a înțeles nimic, doar a pus un titlu alarmist pe care îl decontează în final tot bietul bolnav de tuberculoză, stigma care vine odată cu diagnosticul.

Aș pleca de la câteva informații de bază:

Scriu toate lucrurile astea pentru că realizez că în continuare „legendele tuberculozei” sunt mai puternice decât informațiile verificate medical.

Revenind la proiectul pilot pe care îl incepe Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, vreau să vă spun că medicii care tratează bolnavii de tuberculoză pun deja în aplicare, acolo unde se poate, acest concept: tratarea în ambulatoriu, acasă, a paciențilot necontagioși și care își urmează tratamentul întocmai cum le cere medicul. E un cost mult mai mare pentru întreg sistemul medical să ții în spital pe cineva ca mine, spre exemplu, în condițiile în care statul poate cheltui cu pacientul Rusu Paula doar banii pentru medicamente fără a mai include spitalizarea, mâncarea și celelalte costuri conexe; în schimb, eu pacientul, îmi iau toate cele 16 pastile, merg la control atunci când am fost programată și în acest timp beneficiez de concediul de boală care pentru tuberculoză e plătit în cuantum de 100% din valoarea salariului lunar încasat. De ce statul ar trebui să îmi plătească și spitalizarea dacă nu e necesară?

Țineți cont că scriu în calitatea de pacient cu tuberculoză înainte de orice. Proiectul tratării în ambulatoriu a tubeculozei, din ianuarie 2020 oferă posibilitatea pacienților necontagioși să poată începe și continua tratamentul fără să fie obligați să stea internați în spital cu lunile  pentru a lua cele 10-12 pastile zinlic la ora 9 atât timp cât nu sunt un pericol pentru cei cu care intră în contact.

Beneficiile pentru pacientul necontagios (BK negativ, țineți minte) – sunt multiple: el se poate tratata acasa în mediul familiar, avându-i drept sprijin pe cei apropiați fără a prezenta vreun risc pentru cei din jur. În plus, scade riscul de contaminare cu alte tulpini, prin internarea în aceeași secție a persoanelor infectate evident cu tulpini diferite. Da, e posibil ca cineva care are tuberculoză și e internat în spital să se infecteze cu o nouă tulpină a bacilului Koch, alta decât cea cu care a fost internat. Se tratează la fel, dacă nu e vorba de vreun microb rezistent, dar nimeni nu vrea o “petrecere” cu niște familii de bacili în  plămânii deja suferinzi.

Dispensarele  TB din sectoarele 4, 5 și  6 au posibilitatea să asigure investigații medicale pentru afectiuni asociate, pentru monitorizarea reactiilor adverse și pot prescrie medicamentele pentru reactii adverse pe toata durata tratamentului, ceea ce nu era posibil până acum.

Durata de la recoltarea probelor: secreția din plămâni, sânge, până la diagnostic este de 2 ore, ceea ce permite practic începerea în conditii de siguranță a tratamentului pentru pacient dar și pentru cei din familie care eventual sunt infectați dau nu au semnele bolii. În plus pentru contacții pacientului, se va oferi suport psihologic.

Scade riscul de depresie  care apare la internarea pacientului.

Beneficii pentru familie sunt uriașe:  scade impactul emoțional negativ produs de internarea în spital a unuia dintre membri, scade stigmatul asupra bolnavului care până acum era “arestat” inutil în spital, lucru ce are un efect dramatic în percepția publică care asimilează perioada lungă de spitalizare cu gradul de pericol pentru societate.

Dacă e să o luăm din perpsectiva numărului de pacienti  care urmează să între în acest proiect pilot, acesta reprezinta 10% din pacienții  tratați într-un an pentru tuberculoză în Institutul Marius Nasta. Adică vreo 200 din 2000.

E inutil să păstrăm un număr care nu e necesar de paturi pentru tuberculoză în loc să creăm, de pildă, secții de paliație pentru pacienții în stadii terminale, cu boli cu incidență mare precum cancerul, de exemplu.

Avem nevoie în continuare de paturi în spitale pentru tratarea cazurilor grave sau complicate de tuberculoză, dar în raport direct cu numărul de bolnavi. Ori România are astăzi numărul de paturi pe care le avea în 2002 când încidenta era triplă față de 2018.   Acum 18 ani aveam  142,9 cazuri de tuberculoză la 100.000 de locuitori și 4.500 de paturi pentru această maladie.  Azi am ajuns la 59,6 cazuri la 100.000 de locuitori iar numărul de paturi este tot  4.500. E o cheltuială nejustificată.

Inclusiv Legea Tuberculozei, cu sprijinul material pentru pacienții cu tuberculoză are exact același scop, să cheltuim banii acolo unde e nevoie, nu doar să bifăm paturi de spital unde o parte din pacienți sunt ținuți inutil, pentru ca spitalele să poată deconta servicii pe care nu ar mai trebui să le facă. Normele de aplicare ale Legii Tuberculozei urmează să fie puse în dezbatere publică, eu sper cât mai curand, astfel încât să producă efectele pe care le așteaptă pacienții.

Dacă incidența tuberculozei scade și incidența cancerului crește, oare nu ar trebui să gândim că sistemul de sănătate este al tuturor românilor?

Schimbările propuse de Ministerul Sănătății sunt sigure pentru toate părțile, pacienți, aparținători, alte categorii de bolnavi, personal medical. Nu doar ca sunt sigure, sunt europene, sunt susținute de Organizația Mondială a Sănătății și sunt necesare pentru România.