“Dictatura” minorității gălăgioase vs majoritatea silențioasă

CIFRE BRUTE:

Asta ar fi poza acestei săptămâni completată de imaginile care curg la televizor sau în social media cu cei care glumesc pe seama virusului care “nu există”, cu cei care refuză să poarte mască din orice motiv închipuit sau nu, cu niște (de)formatori de opinie, unii medici sau ziariști cu poftă de can-can.

Toți cei despre care am amintit sunt suficient de gălăgioși ca să ocupe aproape tot spațiul de public creând impresia că asta e starea generală a României.   Greșit.

O realitate care arată prost atunci când vorbim de resursele sistemului medical. Spitalele sunt tot cele pe care le-am avut până în martie când virusul a declanșat starea de urgență. Personalul medical, la fel. Nici mai mult, nici mai puțin, resurse acum rarefiate grav pentru că o parte din ele sunt dedicate exclusiv noilor pacienți infectați.

Sunem țara în care datele arată un lucru înspâimântător: statistic avem un medic la 191 de pacienți în mediul urban și DOAR un medic la 1.581 de persoane care trăiesc la țară. Avem 472 de spitale în orașele din România, unele aproape depopulate de persoanal medical și NUMAI 52 de spitale în mediul rural. Atât… oare vrem să fim bolnavi?

Acele spitale regionale promise de toate guvernele nu există decât pe hârtie. În România niciun partid politic aflat vremelnic la putere nu a fost în stare să construiască un spital public nou. Personalul medical calificat și înalt calificat a emigrat masiv în anii trecuți, niciun guvern nu a creat condițiile ca să îi țină în spitalele românești. Numai un incoștient poate cere minuni medicilor, asistentelor, infirmierelor care azi sunt în linia întâi impotriva SARS-COV-2. Ramura medicală infecționistă a fost văzută profesional inclusiv de confrații din alte câmpuri medicale drept “fata săracă” a medicii și aici am zis frumos. Știu cazuri de medici care tratează acum COVID 19, dar până în martie erau în linia întâi de luptă împotriva tuberculozei, a HIV-SIDA stigmatizați de colegii lor chirurgi, cardiologi, diabetologi, ORL-iști.

Când nu ne ajung medicii de familie pentru câți pacienți sunt în România, când știm că doar 66% dintre românii ce trăiesc în satele noastre au asigurare medicală obligatorie, iar la oraș 14 procente nu au nici ei asigurare, cum te poți aștepta ca România să traverseze în sunet de fanfară o pandemie. Trebuie să fii cel puțin naiv!

Cine are un pic de rațiune n-are nevoie de influenceri, ziariști, specialiști medicali de net care să vină să îi spună cum să se ferească de microb. Dacă priviți în jur o să vedeți o majoritatea silențioasă, oameni mulți care respectă regulile, altfel în loc de 54 de mii de imbolnăviri în 6 luni de zile, am fi văzut sute de mii de oameni bolnavi, spitale copleșite, personal medical decimat.

Ăsta e norocul nostru, că cei care fac zgomot, deși sunt vizibili, sunt puțini. E minoritatea gălagioasă care a descoperit lupta pentru drepturi odată cu masca de protecție împotriva căreia se căznesc precum Făt-Frumos în lupta cu balaurul cu șapte capete. Între ei se găsesc și o serie de politicieni iresponsabili care ar merita să fie ingropați de istorie.

Azi e un calvar pentru orice pacient non-covid să ajungă la o biată operație de apendicită tocmai pentru că realitatea arată exact ca în graficele pe care le-ați văzut. Nu s-au înmulțit nici medicii, nici spitalele, iar frica de răspândirea virusului blochează spitale mari din țară. Fiți precauți!

E un întreg studiu realizat de Ambasada Sustenabilității susținut de Lidl România sub denumirea “România cu un singur chip” care ne arată fața suferindă a României. Vă las aici linkul, merită să dați un ochi