Din sala de operaţie am ajuns la ONU – Stop TB

-Trezeşte-te, Paula, mă auzi! Hai, deschide ochii! – vocea venea parcă din altă lume.

Anestezia generală dă cel mai profund somn pe care îl poate duce un om. Întinsă pe patul cu roţi ieşeam din blocul operator de la Insitututul Marius Nasta din Bucureşti.  După cinci ore în care am intrat pe mâinile profesorului Ioan Cordoş şi ale chirurgului Cristian Paleru mă întorceam la o viaţă mai bună, fără  cea mai mare parte din plămânul stâng. Ţin minte că am deschis ochii, prin ceaţă mi-am văzut soţul care încerca să mă trezească împreună cu asistenta.

-Stai să trag aer în piept, oare mai hârâi? Am inspirat adânc.

-Nu sună nimic, nu se aude că respir! – atât am zis şi am căzut din nou în somn, fericită. Până la operaţie respiram zgomotos, ca o locomotivă cu aburi şi cu mare dificultate, erau sechelele cele mai suparătoare după TBC.

Dar eu sunt dintre cei norocoşi, am scăpat până la urmă. Se întâmpla exact acum un an de zile, iulie 2015.   La un an distanţă mă aflu la Geneva , într-o sală de conferinţă, una din cladirile ONU. Stiu, pare suprarealist.

În jurul mesei stau vreo 50 de oameni. O femeie tânără cu turban colorat vorbeşte despre vracii de la care a învăţat cum să-i convingă pe ai săi să se trateze, să nu se ascundă, să îşi adune puterile ca să învingă tuberculoza cea silenţiosă care le roade plamânii până îşi tuşesc ultima suflare.

– M-am dus la vindecători,  la vraci, să văd ce fac, cum îi conving pe oameni să îi urmeze. A fost o experienţă dincolo de orice imaginaţie, dar a trebuit să trec prin asta dacă vreau să ajung la cei care altfel vor muri din cauza tuberculozei.

Alături e un spaniol, reprezentatul Fondului Global. Cel mai vocal e David, Africa de Sud, un medic de culoare care insistă pentru soluţii care pot parea halucinante dar care se potrivesc acelor comunităţi decimate de tuberculoză.

–  Cumpărăm măgari ca să ajutăm în lupta asta inegală, ca să putem căra analizele din zonele în care nu se ajunge cu nimic altceva. Le cărăm cu măgarii zeci de kilometri. Mai întai analizele, apoi tratamentul, totul pe spatele măgarilor.

E şi o româncă, medic pneumolog, doamna blondă din poză, cu microfonul în mână. O femeie care a dus lupta cu tuberculoza pacienţilor pe care îi trata la un alt nivel, unul personal.  Împreună cu asistentele ei, două,  s-au pus pe scris cărţi poştale de sărbatori. Scrise de mână, către fiecare pacient de care se îngrijeau: ” Dragă Maria, să ştii că analizele pe care le-ai făcut acum o săptămână sunt încurajatoare,  sputa s-a negativat, continuă cu tratamentul că uite, încet tuberculoza dă înapoi…”  Câteva mii de scrisori, de mână, cu referiri la analizele personale ale fiecărui bolnav în parte, scrisori care i-au motivat pe amărâţii care cu greu suportau tratamentul, să nu renunţe. Românca şade in capul mesei,  o chemă Lucica Diţiu şi este directorul programului ONU Stop TB Partnership, una din cele mai eficiente organizaţii mondiale de luptă împotriva tuberculozei. Tuberculoza e pe locul întâi la nivel mondial între cauzele medicale ale mortalităţii.

Oamenii aştia s-au întâlnit ca să facă reguli pentru împarţirea a 85 de milioane de dolari canadieni pentru programe de luptă împotriva tuberculozei. 50 de oameni, vreo 30 de naţiuni reprezentate, două zile de discuţii intense, un set de reguli care să trieze aplicanţii şi…. programul efectiv de aplicare.

In decembrie banii vor ajunge la programele care vor fi alese. Se merge pe programe mici, cu finanţare între 80 de mii şi 200 de mii de dolari special pentru tratarea copiilor şi a femeilor cu tbc. Ca să înţelegeţi cât de serioase sunt problemele ridicate de tuberculoză în lumea în care trăim, bacilul e identificat de cca 100 de ani, ucide de mii de ani, iar lupta de până acum abia reuşeste să scadă cu 2% numărul pacienţilor identificati anual în lume.  Am fost acolo, e şi lupta mea.

Nu mă las!

Tuberculoza există, tuberculoza ucide, tuberculoza se vindecă!