Get 30% off our store with coupon code 30PERCENTOFF!
Banner
Revoltator

Două spitale de copii vor ca fumatul să fie permis în incinta spitalelor – documente oficiale

Spitalul Clinic de Urgență  pentru Copii Marie S. Curie din București și  Spitalul Clinc de Urgență pentru Copii din Brașov au scris Ministerului Sănătății că vor să fie scutiți de legea care interzice complet fumatul în spitale, școli, spații publice și  cer construirea locurilor de fumat în incinta spitalelor.

În cazul Spitalului Marie Curie argumentul e că personalul medical care fumează o face știind că incalcă legea (!), că pot genera accidente și chiar incendii (!!) motiv pentru care vor un loc de fumat în incinta spitalului ca să nu mai fumeze cu spaima în sân. Găsiți documentul trimis de managementul spitalului de copii din București în poza de mai jos.  

Cererea spitalului de copii de la Brașov este justificată prin faptul că părinții copiilor internați fumează în saloanele cu oxigen și practic există riscul unor explozii dezastruoase – foto.

Pe mine mă șochează argumentele în ambele cazuri. Îmi imaginez cum iese personalul de la terapie intensivă, trage o țigară, două, se afumă, că orice nefumător simte izul de țigară recent stinsă, apoi intră inapoi la copiii intubați. Normal, cu tot echipamentul schimbat, mirosind a dezinfectant și a halat proaspăt spălat. Sau nu?

Iar argumentul de la Brașov, că părinții copiilor internați sunt niște inconștieți sadea, care vor să sară în aer cu tot cu copiii lor aflați pe patul de spital…. pentru care managementul spitalului cere loc de fumat mă lasă fără cuvinte. Cum???? Ce vorbiți acolo cu mamele acelea (în cazuri excepționale sunt tați internați în spital cu copiii) despre riscurile oxigenului în salon? Cum vă faceți datoria în ceea ce privește protecția proprie împotriva incendiilor? Sau dați vina aiurea pe mame?

Dacă vă întrebați care e situația în Europa în ceea ce privește fumatul în spitale, lista țărilor în care e interzis complet fumatul în incita/curtea spitalelor este următoarea: Bulgaria, Cipru, Cehia, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Anglia

Minsterul Sănătății nu a răspuns că legea nu e negociabilă în instituțiile statului cum ar fi fost firesc, a pasat responsabilitatea Comisiei de Pneumologie care încă nu răspuns solicitării. Nu îmi pot imagina ca medicii care compun această comisie, doctori care luptă de ani de zile cu efectul fumatului asupra pacienților pe care îi tratează, ar răspunde altceva decât spune legea.

Oricum, nu tupeul mă irită, ci iresponsabilitatea. Medicii știu cel mai bine care sunt efectelele fumatului, ce înseamnă fumatul la mâna a doua și a treia care efectează direct nefumătorii, adică atunci când înhalezi ceea ce duce cu el îmbibat în haine, lucruri un fumător. După ce legislația împotriva fumatului e atacată furibund de industria tutunului, acum vine doctorii de copii (!!!!!) să ceară legalizarea fumatului în spital.

Cum rezistă un dependent de fumat fără țigări? Plasturi de nicotină… ajută și cadrelor medicale aflate în tură, dacă e atât de apăsătoare dependența.

https://health.ec.europa.eu/system/files/2016-11/smoke-free_legislation_overview_en_0.pdf

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Banner