Probe biologice recoltate de la pacienți, încărcate în spațiul de depozitare al unei drone, decolează de la Târgu-Jiu către laboratorul din Arad. Până la lăsarea serii, rezultatele testelor ajung pe mail la pacienții de la care au fost prelevate la primele ore ale dimineții.
Se întâmplă în vestul țării, unde rețeaua MedLife a lansat poate unul dintre cele mai inovative proiecte. Inițiativa e menită să ajute pacienții din zonele unde nu există laboratoare medicale. Astfel, oamenii nu mai trebuie să se deplaseze până în cel mai apropiat oraș unde pot fi efectuate aceste teste sau să aștepte un timp mai îndelungat pentru a primi rezultatele.

„Am parcurs o distanță de 120 de km dintr-un singur zbor, între Oradea și Arad într-un timp record, 52 de minute. Am reușit să facem cel mai lung zbor cu drona încărcată cu probe biologice, între două puncte din Europa Centrală și de Est.” îmi spune dr. Robert Beke (foto), Directorul Diviziei de Laboratoare MedLife
MedLife este primul operator medical privat din Europa Centrală și de Est care implementează transportul probelor biologice de laborator cu drone. În premieră, MedLife demonstrează cum tehnologia poate transforma logistica medicală, oferind un transport mai rapid și mai sigur al probelor.
Rezultate în aceeași zi pentru aprox. 70% dintre testele din portofoliu, pacienți salvați mai repede

- Drona aterizează pe acoperișul clinicii din Oradea, de unde preia probele biologice recoltate pentru a le transporta spre laboratorul de la Arad, unul dintre cele mai performante laboratoare din rețeaua MedLife din vestul țării.
- Acesta a fost începutul, însă traseul dronelor s-a diversificat astfel că în momentul de față vorbim de 10 rute care coboară spre sud-vestul României: Târgu Jiu, Severin, Petroșani, Deva.
Un număr semnificativ de pacienți MedLife pot beneficia zilnic de serviciul unei singure drone de transport a probelor biologice.

„Suntem în faza în care ne dorim să operăm aceste rute exact ca un tren: să pornească din cel mai sudic punct și să ajungă la Arad, astfel încât rezultatele pacientului care este investigat la Severin sau Târgu Jiu să ajungă în laborator în câteva ore și să aibă rezultatele în aceeași după-amiază.”
Dronele utilizate sunt destinate special acestor transporturi cu caracter medical, sunt dotate cu motoare de decolare și aterizare verticală, iar capacitatea lor se ridică la cca 3kg. Containerele pot transporta cu ajutorul unei drone câteva sute de tuburi cu probe biologice. In cazul apariției unei defecțiuni, drona este dotată cu o parașută de siguranță, iar pe traseu există zone speciale destinate aterizării de urgență asistate de AI în cazul în care defecțiunea survenită este parțială.
Festivalul unde MedLife a utilizat transportul cu drone pentru cei care au făcut testări BTS

În era tehnologiei, a festivalurilor de muzică și a ideilor inovatoarea, MedLife a fost partenerul Electric Castle cu o campanie fără precedent pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală (BTS). Cred că merită punctat că acest festival are o componentă de găzduire a tinerilor care vin să petreacă zile cu muzică si vibe bun la Bonțida, lângă Cluj-Napoca, ceea ce a permis festivalierilor să își facă puțin timp pentru testarea sănătății lor.
Aceste analize, oferite gratuit, au fost transportate cu drona pentru a asigura timp de răspuns rapid. Datorită acestui sistem, participanții au putut accesa rezultatele analizelor BTS în aceeași zi, direct în aplicația MedLife, sporind astfel eficiența campaniei referitoare la sănătatea sexuală,

- #TestatEHot a fost haștag-ul campaniei – Big like!
Centrul mobil de la Electric Castle este primul de acest fel din Europa Centrală și de Sud-Est pentru testarea bolilor cu transmitere sexuală. Voi mai reveni pe blog cu informații din acest domeniu.
Dronele transportă preponderent probe de sânge, dar și exsudate faringiene/ nazale, urină. Drona va fi parte componentă a serviciilor medicale de sănătate oferite de rețeaua MedLife în toate regiunile țării pe măsură ce se va multiplica modelul de la Oradea.
Odată cu implementarea acestui sistem, 76% din gama de analize disponibile în laboratoarele MedLife pot fi procesate și livrate în aceeași zi, ceea ce este un beneficiu semnificativ pentru pacienți. Acest progres va contribui la o gestionare mai eficientă a proceselor medicale și la reducerea timpilor de așteptare pentru rezultate.
„Noi ne dorim să funcționăm exact ca albinele. Chiar dacă ele parcurg distanțe mai lungi sau mai scurte, se întorc în stup și acolo se întâmplă ceea ce este vital. Spre modelul acesta tindem.” – dr. Robert Beke, Directorul Diviziei de Laboratoare MedLife.