Sănătate

Eu mă tem și de o gripă banală, d-apoi de una “mai serioasă”

In curtea spitalului niște mașini mari de relocare a copacilor scot din rădăcini vegetația de la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta ca să facă loc  unor containere speciale de triaj pentru pacienții covid. Mai există un asemenea compartiment care a fost ridicat anul trecut, după decretarea stării de urgență, a fost suficient pâna acum. Valul 4 a adus o avalanșă uriașă de pacienți, incomparabil cu valurile precedente.

In spital medicii au pus paturi pe hol pentru pacienții care vin cu saturația prabușită. Triază în curte, tratează pe hol, se moare în chinuri dar mai întâi, cât mai pot, pacienții aduși cu salvarea se ceartă cu medicii și le vorbesc urât când sunt intrebați dacă sunt vaccinați.

In celălalt capăt al curții completez actele pentru vaccinare iar asistenta ii povestește doctoriței care îmi pregătește seringa “A plecat Leontina plângănd acasă după tura de covid. I-a murit un pacient din salonul unde au mai pus un pat în plus, iar cel care era în patul alăturat a făcut un atac de panică, mai să sară pe geam bietul om, deși avea saturația sub 60%. L-a liniștit cu greu, plângea și bolnavul, plângea și ea. Oamenii ăștia care lucrează pe covid și care văd iadul in fiecare zi, o să fie terminați.”

Nu mi-a venit să întreb nimic. Am făcut înjecția de data asta cu teamă, frica de boală, nu de vaccin. Bolnavă de plămâni am mai fost, rău tare, de la vaccin n-am murit încă, deși le tot fac de 45 de ani.

Ma tem și de o gripă neserioasă, nu doar de una “mai serioasă”.

O gripă ”neserioasă” (cea serioasă e desigur covid-ul) provoacă pneumonie care se suprainfectează cu alți germeni, bacterii sau streptococi. Am fost acolo, știu cum e, nu mai vreau.

O gripă ”neserioasă” provoacă miocardită, inflamarea mușchiului inimii. Se moare din cauza asta.

O gripă ”neserioasă” agravează toate bolile preexistente, din cap – afecțiuni neurologice – până în picioare – agravarea afecțiunilor reumatice.

O gripă ”neserioasă” poate provoca o reacție atât de urătă, de violentă a sistemului imunitar încăt niciun medic să nu mai poată face nimic pentru salvarea gripatului cu o gripă normală.

O gripă ”neserioasă” poate duce la decesul unei persoane obeze, atât de dramatice sunt inflamațiile cauzate de “banala” tulpină virală H1N1.

O gripă ”neserioasă” este în realitate gripa porcină, asta înseamnă H1N1 și derivatele ei , de care ne temem dacă îi auzim numele, dar spunem ca actualul COVID 19 este doar o gripă “mai serioasă”. Bine.

Campania de vaccinare în România este complet ratată fiindcă:

  1. a fost confiscată de politicieni;
  2. profesioniștii în domeniul epidemiologiei cum e dr Andreea Moldovan au fost maculați și reduși la tăcere de către politicieni pe simplul motiv “ei știu mai bine”;
  3. organismul profesional al medicilor, Colegiul Medicilor nu a fost capabil să oprescă impostorii din breaslă, fără pregatire epidemiologică, din răspândirea informațiilor false de genul tratamentului împotriva infectiei COVID 19 cu apa tonică sau medicamente veterinare;
  4. populismul campaniilor electorale care s-a măsurat în relaxări pentru popor fară niciun fundament statistic real.

Suntem în valul 4. Azi avem 15 mii de noi îmbolnăviri și peste 200 de morți, s-au închis spitalele pentru restul bolnavilor. Numărul morților în acest război trebuie completat cu cel al victimelor colaterale, bolnavii care suferă de alte maladii și care nu mai au acces la medic.

Personalul medical care cunoaște deja comportamentul acestui virus spune ca vârful valului 4 va fi peste o lună. Vai și amar de capul nostru.

Sunt convinsă ca va fi carantinată capitala, e doar o chestiune de timp.

Dacă sunteți înțelepți vă mai puteți proteja, încă. Dacă nu, Dumnezeu cu mila. Oricum suntem mai rau decât am fost în toată pandemia.

Ar fi putut să fie bine dacă eram vaccinați peste 50%, dar e rău.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.