Știați că lipsa de speranță e un diagnostic?

“ Mai întâi a fost o stare pe care eu o credeam un fel de lene bolnăviciosă, nu voiam să mă dau jos din pat desi știam că am treabă. Apoi s-a intalat starea în care nu te poți aduna ca să iți duci treaba la capăt desi vocea din mintea ta spune “trebuie să termini azi, nu amâna, nu mai ai destul timp…” Apoi au venit insomniile. De fapt mă culcam obosită după o zi în care am zăcut  mai mult decât să fi făcut ceva, iar undeva după miezul nopții mă trezeam cu gandurile vuind în cap: nu ești bună de nimic,  nu ai reușit să faci mare lucru până la vârsta asta, nu ești în stare să duci nimic până la capăt…. un vacarm interior pe care nu îl poți curma orice ai face. Iar episoadele astea se repetă de parcă ai revedea de la capăt același film la nesfârșit. Numai că ceva e diferit de fiecare dată, presiunea care se adună, pe care o resimți tot mai apăsătoare și înăuntru își face loc un gand mic, mic:  oare cum ar fi să nu mai fiu?”  Și nici măcar nu realizezi că ceea ce trăiești se cheamă depresie, iar abisurile pe care le are pot fi atât de adânci încât să nu te mai poți regăsi.   

Lipsa de speranță se instalează lin, pe nesimțite fără macar să îți dai seama că e de fapt o suferință.

Am întrebat-o pe Raluca Anton, doctor în psihologie dacă asta înseamnă depresie?
– Da, depresia este lipsă de speranță, avem impresia că nimic nu mai poate fi bun, că nu o să mai am niciodata lucrurile pe care le-am avut. Depresia este despre trecut, prea puțin despre viitor, toate lucrurile bune sunt undeva în trecut iar ceea ce urmează să vină nu aduce nimic bun. Este. de fapt, o neputinta. Dacă avem resurse interioare poate trecem peste episodul depresiv, dar în caz contrar e foarte greu și necesită eforturi inimaginabile, iar daca nici nu există o susținere familială, socială atunci e foarte greu pentru persoana care suferă.  

– De multe ori am auzit oameni spunând că e o boală închipuită a orașenilor sau a oamenilor bogați. E un mit sau o realitate?
– E un mit.  Nu sunt puțini cei care afirmă “eu nu am timp să fiu depresiv, doar cei care iși permit pot să sufere de depresie”. Ori e confundată cu lenea: “spune mai bine că nu vrei să faci nimic,  că ai chef sa stai”.  De multe ori în zonele rurale credința și spiritualitatea sunt piloni centrali ai celor care trăiesc aici și îi ajută să își încreadă speranțele divinității, acest mecanism fiind unul de adaptare care merită luat în considerare. In zona urbană lucrurile stau diferit, oamenilor le vine puțin mai ușor să formuleze ceea ce simt și să numească ceea ce li se întâmplă ca fiind o problemă emoțională chiar dacă nu îi spun direct depresie. 

– De ce ne este greu să întelegem că și creierul nostru se poate îmbolnăvi, că e un organ ca oricare altul? 
– În primul rand pentru că nu avem o educație emotională. Nu ne este clar de unde vin emoțiile, ce sunt ele, care este povestea lor. Ori acestea sunt stocate atât în corp, dar și in creier, în modul în care funcționează acesta dincolo de ce ne spun medicii neurologi. Când vorbim despre lucruri pe care nu le atingem, nu sunt palpabile, cum sunt toate emoțiile pe care le avem, nu înțelegem cum poate să existe o astfel de suferință. E un altfel de durere, emoțiile dor, dar trebuie  să îți știi vulnerabilitățile, bagajul genetic,  să te uiți în istoria familiei, la oamenii din familia ta, să vezi dacă au fost mai degrabă anxioși ori furioși ori depresivi. Când se instalează depresia emoțiile resimție chiar dor. 

– Emoțiile chiar dor? 
– Da, chiar dor și doare corpul, teoriile din psihosomatică arată aceste mecanisme între aceste emoții pe care le simtim și corpul nostru în care sunt înmagazinate toate emoțiile, toate fricile,  se strânge stomacul,  se încleștează dinții. 

– Dar de unde vine depresia? 
– Răspunsul nu e simplu. Rădacina unei asemenea stări poate fi undeva în copilărie, dar la fel de bine poate fi consecința unei suferințe recente, un doliu, o pierde majoră sau poate fi un dezechilibru chimic al creierului, ca să o spun simplist. 

– Care sunt simptomele depresei? 
– Simptomatologia clinică, vorbim despre măsuratori standardizate, spun că dacă în fiecare zi, timp de două săptămâni te-ai simțit trist fără pierderea cuiva apropiat, dacă dormi prea  mult sau ai insomnii, dacă mănâci prea  mult sau prea puțin,  daca nu te poți concentra, dacă nu poți să îți duci sarcinile la capăt e semn de afectarea depresivă. Cât este de mare afectarea individului, e minoră, medie sau majoră asta se stabilește de catre clinician și în funcție de asta se prescrie tratamentul.  Cel mai grav e când apare  ideația suicidară.

– Cat de usor se instalează această ideație suicidară? 
– Gandul poate să mai apară. Ideația suicidară e însă acel moment în care mă gandesc mult la ideea de a termica socotelile cu viața, concep un plan , las lucrurile în ordine, ideația suicidară nu e tot una cu gândul care apare atunci când zici poate ar fi mai bine să nu mai fiu. Omul se sperie că s-a gândit la așa ceva. Cand apare însă împăcarea cu acesată idee este grav.  

– Care sunt pașii ce duc la ușa psihologului la timp?
– Pentru că nu avem o educație  în acest sens, oameni ajung  la psiholog când degradarea emotională e severă. Ajung  de obicei la psihiatru pentru că familia insistă,  iar de acolo la  psiholog pentru că le este foarte dificil să își ducă viața mai departe. Psihoterapia și medicația funcționează cel mai bine împreună.  Refacerea echilibrului chimic din creier se poate face uneori doar prin psihoterapie, dar  medicația și psihoterapie sunt soluția cea mai eficientă.

– Putem spune că o subsatanță secretată de creierul nostru ne otravește?
– Nu ne otrăvește în sine, ci pur și simplu se produce un dezechilibru, prea puțină bucurie, prea multă tristețe, un dezechilibru chimic care se poata echilibra prin psihopterapie, dar impreună cu medicația e cel mai eficient pentru pacient. Depresia nu este niciodata o stare normala și produce întotdeauna o suferință care poate fi evitată. Beneficiind de diagnostic si tratament adecvate, majoritatea persoanelor care sufera de depresie o pot depasi.

– E pandemia o formă de depresie colectivă?
– E o formă de anxietate de care suferă și cei care minimizează efectele pandemiei: mă fac ca nu există din frica  față de ce s-ar putea întampla dacă există;  și cei care maximimizează și nu ies din casă cu lunile. Cred ca urmează să  trăim o depresie colectivă. Suntem activați pe zona de furie și anxietate. Cred că după ce se termină vom avea o stare de depresie fiindcă sunt multe pierderi. Categoric vor fi urmări.

—————————————————————————————————————————–

Nu am concluzii, doar mi-ar plăcea să știm mai bine cu ce ne confruntăm ca să ne putem proteja mai bine atunci când lipsa de speranță devine o stare prea des trăită. Vă las aici linkul unui proiect menit sa-i ajute pe cei care se confruntă cu aceste stări dar care poate nu au căutat încă ajutor: https://www.janssen4patients.com/ro/boli/scleroza-multipla/sa-invingem-depresia  dar și datele care arată cat de mulți suntem în aceeași situatie.