Get 30% off our store with coupon code 30PERCENTOFF!
Banner
Sănătate

The Guardian scrie despre tuberculoza din România, suntem țara cu cei mai multi bolnavi de TB din UE

Tuberculoza este cea mai ucigașă boală infecțioasă la nivel mondial. Ucigașul numarul 1. Și totuși, e cea mai tratabilă dintre bolile infecțioase. Paradoxul vine tocmai dintr-un stigmat global care plasează boala la polul săraciei, boala săracilor despre care nu se vorbește că e rușine. Pe principiul ăsta din anii ’50 au fost dezvoltate numai două medicamenete noi care să țintească direct bacilul care produce tuberculoza, iar cercetările pentru vaccinul care să ferească de această boala nu au mai fost reluate de 100 de ani.

E prima oara de la crearea Organizației Națiunilor Unite când tuberculoza e tema a discuțiilor la nivel înalt, între șefii de stat și de guverne, pe 26 septembrie la New York. Ăsta este motivul pentru care parteneriatul Stop Tb a aruncat în luptă toate resursele ca să-i convingă pe cei care au puterea de decizie în țările lor că dacă se aloca fondurile necesare tratării, dezvoltării de medicamente noi, prevenției în tuberculoză, boala ar putea fi eradicată. Între aceste țări e și România.

Motivul pentru care România a ajuns subiect în The Guardian e simplu: suntem țara a Uniunii Europene cu cel mai mare număr de bolnavi din UE. Fiindcă ne place mereu să ne raportăm la vecini, vă dau aici cifrele pe care le au țările din jurul nostru, o să înțelegeți cât de dramatică e situația României.

Avem de 15 ori mai mulți bolnavi de tuberculoză decât Ungaria și de 10 ori mai mulți decât Bulgaria.
UNGARIA –  860 pacienți cu TB, între care 90 copii
BULGARIA – 1.900 de pacienți cu TB, între care 190 copii
MOLDOVA – 4.100 pacienți cu TB, între care 400 copii
ROMÂNIA – 15.000 pacienți cu TB, între care 1600 copii

sursa: raportările globale făcute la STOP TB

Anul de referință e 2016 iar cifrele se referă numai la pacienții noi, nu și la cei care sunt în tratament pentru perioade de la 6 luni la 2-3 ani, ei nu sunt cuprinși in statistică, dar ii puteți adăuga dvs, încă cca 10 mii de pacienți. Rezultă 25 de mii de români tratați de tuberculoză anual.

Asta este motivul pentru care am apărut în The Guardian și mai este unul, suntem țara  cu cei mai mulți pacienți diagnosticați atât de târziu cu tuberculoză, încât ajungem să ni se scoată plâmânii din cauza bolii. In poza asta sunt alături de Ștefan Răduț (ASPTMR), împrenă avem doi plămâni și un sfert, ambii operați după tubureculoză. Și nu suntem singurii.

România are nevoie de finanțarea completă a tratamentului împotriva tuberculozei și de achiziția medicamentelor de generație nouă care până acum au fost achiziționate cu ajutorul comunității înternaționale, guvernele nealocând bani pentru aceste tratamente. E nevoie de Legea Tuberculozei, pentru că numai ajutând pacienții fără resurse să se trateze, poate fi redus numărul pacienților contagioși, mai ale a celor care rămân neidentificați în comunitate. Iar proiectul legii treanează de trei ani între instituțiile statului. E nevoie de programul național de screening care din fericire a făcut primul pas, la anul România va avea mai multe caravane care vor face radiografii gratuite și alte analize în comunitățile cu risc de tuberculoză.

Aici e articolul despre tuberculoză din The Guardian: https://www.theguardian.com/ending-tb/2018/sep/05/money-doesnt-matter-it-does-when-it-comes-to-ending-tuberculosis?CMP=share_btn_fb

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Banner