Boroboaţele ce nu se văd la televizor. Ce se întâmplă la publicitate?

Câtă vreme suntem în direct, suntem serioase, atente, concentrate, în fine, ne facem treba chiar dacă mai dăm câte-o bâlbă ori avem de suplinit pe loc vreo-o sincopă tehnică. La publicitate însă se schimbă lucrurile. Mereu spun că visul meu este să fac o emisiune pe pauza publicitară. Ce vorbesc invitaţii la publicitate n-au curajul să o spună pe post. Nu de puţine ori îi vedeţi aprinzându-se rău în emisiune, certându-se de mama focului, pentru ca la publicitate să îşi dea mâna şi să glumească unul pe seama celuilalt, prieteni. O singură dată lucrurile au degenerat atât de rău încât unul dintre invitaţi i-a urat celui cu care se certa: “să facă precum Adrian Năstase cu pistolul, poate nimereşte”. A fost singura dată când am poftit invitatul afară din emisiune, solicitandu-i scuze pe loc faţă de interlocutorul său. Şi le-a cerut! S-au împăcat, dar tot am rămas cu un gust amar.  Am păţit însă şi altele: am terminat emisiunea, am poftit invitaţii să plece  la casele lor, daaarrr… mi s-au incins, nene, la discuţii lângă tabla pe care o aveam în studio de nu i-am mai putut desprinde. Au tras o certă amicală vreo jumătate de oră, smulgându-şi markerul unul din mâna altuia de a fost nevoie să vină regizorul de platou să ii poftească politicos să plece că urma alta emisiune. Am şi dovada celor spuse.

Sunt şi zile mai paşnice când facem ce ne trece prin cap: fotografii (nu selfie), glume ori reglarea calciului din organism, schimb cana de cafea care a explodat cu un pahar de chefir mai paşnic.

Momentul meu favorit e ală când am pedalat pe holurile instituţiei. Da, cu bicicleta prin Casa Presei, aroganţa absolută, iată şi dovada.