Ziarist. Pas cu pas. Poze din arhivă
Căutând nişte acte de muncă zilele trecute am dat peste un teanc de legitimaţii de ziarist. Nicio surpriză, fireşte, dar am conştientizat ca au trecut ceva ani de când am intrat în presă, nu puţini. Azi o să pun aici doar o poveste în imagini care începe în august 2000 la Pro Tv Târgu-Mureş. Până atunci am copilărit.
Şapte ani am fost reporter, prezentator, voce şi ce mă mai pricepeam la Pro Tv Târgu-Mureş. Aici am învăţat meserie, am filmat de toate, ziua, noaptea, de sărbători. Exact aşa cum fac toţi ziariştii din ţară. Ajungi să ştii justiţie, economic, social, eveniment fiindcă de specializezi la locul de muncă. Pro Tv e fundaţia mea profesional vorbind.
Reka şi Andreea, au fost vremuri în care ştiam toţi primarii, şefii de post, femeile de serviciu si portarii de la spitale. Plus toţi şefii de la UDMR.
În 2007 am plecat la Antena 3 şi chiar a fost o provocare. Ţin minte că imi tremura vocea la prima emisie, intr-o dimineaţă la jurnalul de 7. Curs intensiv de politică au fost primele luni, dar primul test real nu a avut nicio legătura cu politica. O învăţasem repede. Ce te faci însă cand Moţu, Florian Pittiş pleacă spre lumi mai bune pe tura ta? Vai de capul meu a fost atunci, am crezut că moare producătorul meu din cauza mea. Eram pierdută printre cuvinte. Dar am învăţat.
Momentul ăsta e unul istoric. Ministudio, 16 februarie 2011, data de naştere a USL. Toată lumea era convinsă că proiectul politic va dura măcar 10 ani. N-a trecut testul timpului decât fotografia.
A venit apoi TVR. O perioadă scurtă, e drept. Cu Mişu Rădulescu am facut o super-echipă. Era vremea lui TVR Info, unde am găsit nişte oameni senzaţionali, producători, editori, prezentatori. Eu eram insă prea grabită pentru ritmul televiziunii naţionale, dar a fost o experienţă pe care aş repeta-o oricând.
Am prins a doua suspendare a preşedintelui Băsescu la Realitatea Tv. Perioada aia a fost cea mai intensă din viaţa mea de ziarist. E splendidă libertatea absolută, dar nu durează, o ştim cu toţii.
Seara suspendării. Era un iureş politic mai mare ca niciodată.
Cea mai frumoasă şi nesperată experienţă de ziarist am trăit-o însă la România Tv. Conclavul de alegere a Papei Francisc, martie 2013, trimis special la Roma, am stat o săptămâna pentru că fumul negru anunţa mereu că noul Papă nu a fost ales. Poza asta e din seara în care a ieşit fumul alb pe hornul Capelei Sixtine. Puteam să mor fericită atunci, aşa se traduce lumina de pe faţa mea. Am revenit la Roma câteva săptămâni mai târziu la întronizarea Papei Francisc, cel care nu încetează să uimească lumea întreagă.
De patru ani sunt la Romania Tv. Aventura continuă.
You May Also Like
