Get 30% off our store with coupon code 30PERCENTOFF!
Banner
Sănătate

Prostia este incurabilă, pentru covid avem vaccin – dar e inutil pentru secta “noi nu ne vaccinăm”

Sectă – grup închis alcătuit din adepții unei credințe,doctrine, filosofii; cuvânt provenit din verbul latin secta-sequi care înseamna a urma

Perversitatea sectelor este că oricine poate să fie ademenit și manipulat, nu contează cât de intelligent ar fi, cât de mulți bani are  sau care nivelul educației. Nu lipsa inteligenței îl face pe om să ajungă într-un cult, ci disperarea, nevoia de a face parte dintr-un grup sau căutarea unui sens. Mi se pare incredibil cât de maleabil este psihicul uman și cum ceva aparent sigur, minunat este de fapt cât se poate de sinistru – mă refer la spălări pe creier, exploatări financiare, abuzuri fizice și sexuale, chiar sinucideri în masă. 

Exact asta sunt antivaxerii, o sectă care își sacrifică adepții. E infinit mai ușor să îi crezi proști pe cei care s-au vaccinat, și-au băgat “seruri experimentale”, pe cei care acceptă tratamentul cu oxigen când ajung la spital cu afectări pulmonare uriașe, doar “se știe, oxigenul distruge alveolele” iar antivaxxerii refuză tratamentul, știu ei mai bine de la școala de medicină de pe fb.

Bărbatul de 34 de ani din Timișoara care a refuzat vaccinarea, a ajuns la spital cu o formă grava de covid după ce s-a tratat acasa cu vitamina C și care pe 30 august a scăpat din intubare, mărturisea de la terapie intensivă că a crezut în fiecare zi ca o să moară.

Nu a murit, a primit a doua șansă la viață dar și-a bătut joc de ea.

La o săptâmâna după zguduitoarea mărturie pe care o găsiți înregistrată mai sus, a cerut pe proprie răspundere să fie lăsat să plece din spital. Deși medicii l-au rugat să mai rămâna măcar o săptămână fiindcă e departe de a se fi făcut bine, omul a insitat să plece acasă, iar familia l-a dus la munte, să ia aer curat. I s-a făcut rău și a murit chiar atunci, la munte, la aer curat până să vină salvarea. Prostia nu se vindecă la terapie intensivă și iată că e incurabilă.

Dați un click pe link si veți vedea inregistrarea cu acest pacient: https://fb.watch/7TdYctpYbV/

Dacă nu vreți să vedeți video, asta mărturisea bărbatul de 34 de ani pe 30 august, cu 7 zile înainte să moară, când revenise din morți:

“Am fost în concediu în Italia. M-am simțit rău în a treia zi. Am simțit oboseală excesivă, am dormit. Nu s-a remediat deloc. Am început un tratament cu vitamina C, antibiotic. Săptămâna următoare m-am întors, dar am fost tot mai rău și, ulterior, joi, n-am mai rezistat și a trebuit să vin la spital cu ultimele puteri, cu afectare pulmonară de 80%.

Mi-era greu să urc, mi-era greu să mă mișc. Începusem să tușesc. Nu mai aveam gust și miros. Mi-am dat seama că e COVID.

O oboseală generală și o tuse care te îneca excesiv. Pur și simplu nu aveai aer, nu puteai să respiri, ceea ce te doboară. N-am putut nici măcar să deschid o sticlă de apă, ca să nu mai vorbesc de a mă acoperi sau a mă întoarce de pe o parte pe alta.

Nu am fost în Terapie, inițial. Am fost în „zona roșie”, după care, având o afectare pulmonară de 80%, am ajuns intubat. Statistic, știți că puțini dintre cei intubați mai și scapă. Deci, un caz fericit.

La urma urmei, fiecare decide pentru viața lui, dar am văzut acum pe propria piele că e mai bine să te vaccinezi decât să nu și să faci o formă atât de gravă. Pentru că am crezut că o să mor în fiecare zi. N-am considerat că voi face o formă atât de gravă, încât să-mi pună viața în pericol și să fii atât de distrus după trei săptămâni la ATI. Pentru că efectele sunt devastatoare.

Am trecut prin multe stări. Au fost perioade în care am fost intubat și sedat. Au fost perioade în care îmi era atât de cald, îmi simțeam gâtul uscat, la un moment dat n-am mai rezistat.

E extraordinar de urâtă boala asta în cazul în care faci o formă gravă. Se poate vedea.

Nu pot să decid pentru cineva. Fiecare face ce vrea cu viața lui, dar după experiența prin care am trecut, cred că e mai bine să te vaccinezi, să faci o formă ușoară, decât să-ți pui viața în pericol în halul ăsta.

Nu am crezut că o să scap. Știam cât de rău mă simt și în fiecare zi era tot mai rău. Ajungând și intubat, știam că, statistic, foarte puțini mai scapă. N-am crezut că o să mai scap, dar Dumnezeu a făcut o minune.

În astea trei săptămâni, se distruge musculatura și recuperarea medicală care urmează e destul de dificilă.  În trei săptămâni, un om de 100 kg ajunge aproape legumă și durează probabil 3-6 luni recuperarea, cel puțin. Nu pot să mă deplasez singur. Probabil mai am nevoie de cel puțin o săptămână ca să mă pot deplasa”.

Bărbatul ăsta de 34 de ani și-a bătut joc de el și a plătit, dar câți antivacciniști, sectari care refuză vaccinul ajung în spital zilele acestea deși s-ar fi putut apăra împotriva bolii cu un banal vaccin. In valul 4, cu tulpina super contagioasă delta, oamenii aștia, sectanții antivax  care se imbolnăvesc pe capete sunt vinovați nu doar pentru starea lor, ci vinovați de accesul limitat sau imposibilitatea de accede la servicii medicale ale altor bolnavi. Sunt vinovați de condamnarea altor bolnavi la moarte fiindcă din pricina lor cei cu boli cronice nu mai au loc in spitale.

Cu vaccinuri gratuite pentru toată lume, la alegere, tehnologii noi sau clasice in procerea vaccinului, in doza unică sau cu rapel, România a vaccinat până azi puțin peste 5 miloane de oameni, un sfert din populația țării, cu indulgență. Asta în vreme ce 70%  din europeni sunt vaccinați – știu, aia sunt mai proști, deștepți sunt vaxo-scepticii noștri.

Dacă aș avea capacitatea de decizie aș stabili lege ca cei care refuză vaccinarea fără niciun motiv să platească toate costurile spitalizării. Vaccinul e gratis, din asigurarea medicală, prostia nu poate fi acoperită din asigurare e pur și simplu prea costisitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Banner