Am fost în iad cu ambulanța. Reportaj din Ferentari

Am fost in iad, un iad cu oameni vii care sunt însă morți pentru societate. Am fost in Ferentari. Nu singură, ci împreună cu echipajul medical-social de la ARAS (Asociaţia Română Anti-SIDA). Se duc acolo săptămânal cu două ambulanțe, într-una un medic acordă consultații, în cealaltă sunt recuperate seringile utilizate în schimbul celor sterile, sigilate.

Două ambulanțe, șase oameni, sunt ca un magnet pentru amărâții care locuiesc în zonă, săraci, fără niciun orizont, dependenți de droguri, nu au niciun venit, nici măcar documente. Le știu programul celor de la ARAS, îi așteaptă în fiecare marți după prâz. După ce parchează ambulanțele la  locul știut, dintre blocuri încep să iasă ca din tranșee oameni care din depărtare par ca oricare altul, dar când se apropie mai bine vezi că sunt doar niște arătări.

Mai rămân puțin în ambulanță că mi-e frig. De fereastră se apropie un bărbat care o roagă pe Alina Dumitriu, unul din membrii echipajului de pe ambulanțe:
– Du-mă la spital.
Are gatul ciuruit de la câte injecții și-a făcut. Alina pune mâna pe telefon și începe să sune, sigur îi va găsi un loc, și-a facut o meserie din a încerca să salveze pe cei mai greu salvabili. Intru in discuție cu omul. E curat, dar citești săracia pe hainele lui, arată spre 70 de ani.
– Câți ani aveți?
– Eu?
– Da!
– Sunt născut în ’76.
– Ești mai mic decât mine, îi spun școcată.
– Cum? De data asta era el șocat.
– Eu sunt din ’75, îi răspund.

La 42 de ani are doi copii mari, pe primul l-a făcut la 17 ani. Unul are 23, celălalt 21, are nepoți de la amândoi dar nu mai știe nimic de ei. Băieții i-au spus” dacă nu te lași de droguri, noi nu te mai vrem de tată”. Nu a putut să se lase de droguri, are tuberculoză activă și HIV, probabil că zilele îi sunt numărate.

Între timp curg cei care vin la ambulanțe cu seringile folosite. Aduc 100, primesc altele 100 în schimb. E singura formă eficientă de a preveni răspândirea virusului HIV în rândul lor, ei știu asta, datorită seringilor sterile pe care le primesc numărul îmbolnăvirilor de SIDA a fost ținut sub control. Nu vin doar amărâți la ambulanțe. Vin și copii care se joacă v-ati-ascunselea pe lângă ambulanțe, pentru ei asta e normalitatea.

In dreptul nostru se oprește o mașină cu trei băieți tineri, 25 – 27 de ani.
– Aveți seringi?
– Da!
– Ne dați și nouă trei?
– Da, dar nu trei că nu le putem desigila.

E pentru prima dată când vin la ambulanță, trebuie să își dea datele personale și să facă o minimă dovadă că folosesc seringile, practic trebuie să arate niște urme de înțepături. Altfel ar putea fi dealeri care vând mai apoi seringile odată cu drogurile. Durează puțin operațiunea fiindcă numărul minim de seringi primite e de 50, atâtea sunt într-un pachet sigilat pe care nu îl desigiliează nimeni ca să împartă seringi la bucată. Șoferul mașinii în care erau cei trei băieți iese urlând din mașină:
– Hai, bă, în pxxx mea, ce stai atâta după trei serigi? Hai că luăm din altă parte.

Îi urmaresc cum se urcă în mașină și demarează în scârțâit de roti.
– Așa e când ai marfa în buzunar! Te arde să ți-o pui în venă. – e răspunsul la întrebarea mută din ochii mei, pe care îl primesc de la Dan, psihoterapeutul care coordonează echipele de pe cele două ambulanțe.

Între timp îmi atrage atenția un băiat tânăr, îmbracat îngrijt, dar care avea niște maini foarte umflate.  Merge ață la ambulanța cabinet medical:– Vreau să trec pe metadonă? Mă pui pe metadonă?
– Te pun, dar nu mai am locuri decât cu bani, nu mai am cu 50 de lei pe lună coplată. Cu 400 sau cu 700 de lei, nu știu ce locuri sunt. Răspunsurile vin tot de la Alina Dumitriu.
– Pune-mă cu plată. Când ma pui?
– Te pun maine, să ajung la cabinet.
Băiatul coboară din ambulanță și așteaptă pe altcineva care își lua seringile. Intru în vorbă cu el:
– De ce îți sunt așa umflate mâinile?
– Nu sunt umflate, doamnă, sunt un pic degerate ca lucrez ca manipulant la încărcare-descărcare și nu am mănuși. Întinde mainile spre mine cu palmele în sus. Sunt roșii cu multe bătături.
– De ce vrei să treci pe metadonă?
– Drogurile îți strică viața, vă spun eu doamnă. Acuma mi-am găsit servici, am și o femeie care mi-o zis că se mărită cu mine dacă nu mai iau droguri. Sunt sărac, dar nu sunt prost.

Eu stăteam tot în ambulanță, m-am adăpostit de frig atât cât am putut. Afară copiii aleargă pe langă ambulanță, firescul unei lumi despre care nu știu mai nimic. De noi se apropie Lenuța. Are 27 de ani, doi copii acasa, epilepsie și se drogheză cu heroină.
– De ce nu te lași?
– Că e grea viața asta aici în sărăcie. Nu avem nimic dacă nu ar fi socrii.
– Ce simți când te dorghezi?
– Uiți de toate, doamnă, uiți că ești nimeni, că nu ai ce mânca, că nu ai ce să le dai la copii. Și te apucă așa o fericire, restul nu mai contează.
– Cu ce te droghezi? Iei și legale ( etnobotanicele au denumirea asta fiindca au fost premise o vreme la comercializare)
– Nu iau legale, Doamne ferește. Păi cu legale nici nu ține și trebuie să îti faci de 20-30 de ori pe zi și te transformă, mergi pe stradă și omori oameni și tu nu știi ce ai făcut. Io iau heroină, nu legale ca nebunii.

Poate vă oripilează poveștile astea, fiindcă trăind în lumea noastră avem senzația ca dependenții de droguri sunt doar în filme sau departe de noi. Oamenii ăștia există și nu stau ascunși undeva în Ferentari, unii dintre ei vin în centrul Bucureștilor ca să cumpere droguri, pentru că astea sunt zonele unde se vând. Pe oamenii ăștia nu îi vedem fiindcă am învățat să ne protejam bula în care trăim, dar ei stau pe scaunul de lângă noi în metrou ori în autobuz și neajutându-i pe ei, ne sabotăm pe noi. Sunt oameni suferinzi, care din varii motive nu ajung la medic: nu au acte, spitalele nu vor să îi interneze fiindcă nu au asigurare, etc. Numai ca netratându-i și neajutandu-i pe ei, înseamnă să nu luam măsuri față de probleme de sănătate care ne pot afecta pe toți, chiar și în bula noastră.

De curând am citit raportul Agenției Europene de Monitorizare a Drogurilor și a Dependențelor de Droguri. Deși nu raportăm chiar adevărul autorităților europene, suntem funtași la numărul tinerilor între 25-29 de ani morți din cauza drogurilor. Mai jos e graficul.

Până în 2010, în România au existat mai multe programe de prevenire și de reducere a riscurilor finanțate de către United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC) și Fondul Global de Luptă împotriva HIV, tuberculozei și malariei. În 2010 aceste programe s-au încheiat, iar statul român nu a preluat finanțarea acestor acțiuni. Unul dintre rezultate a fost scăderea drastică a numărului de seringi sterile distribuite direct sau prin schimb de seringi consumatorilor, după cum arată linia albastră a graficului.

Un consumator tipic de heroină se injectează de 3-4 ori pe zi, având astfel o fereastră de aproximativ 6 ore între injectări. Cei care au început să-și injecteze etnobotanice au ajuns la o rată de injectări de 20-30 de ori pe zi. Având în vedere că șansele de a lua HIV de la o seringă folosită după 2-3 ore sunt practic nule, în perioada în care heroina era mai ușor accesibilă (până în 2010), cazurile noi de infectare cu HIV s-au menținut la un nivel minim. După apariția etnobotanicelor și a injectărilor în interiorul ferestrei de 2 ore, numărul de noi infectări a crescut exponențial, cu atât mai mult cu cât seringile sterile disponibile au devenit mult mai rare într-o perioadă de nevoie crescută. În aceeași perioadă, farmaciile refuzau să vândă seringi consumatorilor sub pretextul că astfel ar încuraja consumul, sporind astfel riscul de noi infectări cu HIV.

Ceea ce raportăm la UE referitor la situația infectărilor e un număr nereal. Testul de confirmare costă aproximativ 250 de RON. În timp ce persoanele cu asigurare medicală, card de sănătate și medic de familie beneficiază de test gratuit sau pentru o sumă derizorie, cei care nu au acte și asigurare trebuie să plătească testul, iar pentru consumatorii de droguri prioritatea este substanța consumată, nu un test al cărui rol e greu de înțeles.

De peste 10 ani România tratează problema HIV/SIDA din mers, fără o strategie care să ia în calcul faptul că vorbim de un fenomen cu multe și grave implicații, care necesită o abordare integrată. Graficul de mai sus arată, dincolo de orice dubiu, că este nevoie de un asemenea plan, în condițiile în care toate problemele surprinse în grafic sunt abordabile și există o vastă experiență internațională la care se poate face apel. În mare parte acestor probleme le răspunde Planul Național Strategic (PNS) HIV/SIDA 2018-2020, aflat într-o nesfârșită așteptare pe masa Guvernului pentru a fi aprobat.

Poate semnați și voi, cititorii mei, petiția celor care lucrează cu aceste categorii sociale https://campaniamea.de-clic.ro/p/PNS-HIV  care solicită ca ceea ce deja funcționează în alte țări europene să se aplice și în România în ceea ce privește prevenirea, controlul și supravegherea HIV/SIDA bazate pe:
→ abordarea integrată a nevoilor pacienților
→ accesibilitatea, continuitatea și acoperirea serviciilor de prevenire
→ diagnostic și tratament plecând de la o bună cunoaștere a epidemiei.